Întrebarea dacă știm mai multe despre spațiu decât despre oceanul adânc revine des în discuțiile despre explorare, dar răspunsul nu este unul simplu. Potrivit unei analize publicate de IFLScience, comparația depinde de ce anume măsurăm: suprafețe, rezoluție, metode de observare și cât de ușor poate fi colectată informația.
În cazul unor corpuri cerești precum Luna, Mercur sau Marte, hărțile globale au ajuns în ultimii ani la o precizie foarte ridicată. În schimb, fundul oceanelor Terrei rămâne cartografiat doar parțial, iar în multe zone detaliile sunt încă insuficiente pentru o imagine completă. Diferența nu ține doar de interesul științific, ci și de costuri, tehnologie și accesul fizic la mediul studiat.
De ce spațiul pare mai bine cunoscut
Un motiv important este faptul că obiectele din spațiu pot fi observate și fotografiate repetat de la distanță. Misiunile orbitale au produs sute de mii de imagini care pot fi combinate în hărți tot mai precise. Potrivit materialului IFLScience, Marte a ajuns la o rezoluție de până la 5 metri pe pixel, iar Mercur are o imagine globală de 665 de metri pe pixel. Venus, deși ascunsă de nori groși, a fost cartografiată prin radar de misiunea Magellan, cu o rezoluție de 75 de metri pe pixel.
Prin comparație, oceanul nu oferă aceeași ușurință de observare. Fundul mării trebuie măsurat cu sonar, iar procesul este lent, costisitor și dependent de nave, echipamente și vreme. Chiar și așa, progresul există: în 2017, doar 6% din fundul oceanic era cartografiat la standarde moderne, iar în prezent aproximativ trei sferturi din suprafață rămân insuficient mapate, potrivit datelor citate de publicație.
Ce spune Victor Vescovo despre diferența dintre cele două lumi
Victor Vescovo, unul dintre puținii oameni care au ajuns atât la fundul șanțului Marianelor, cât și în spațiu, spune că experiența sa i-a schimbat perspectiva asupra modului în care înțelegem planeta. El a declarat pentru podcastul The Big Questions al IFLScience că, atunci când a început proiectul de explorare a celor cinci oceane, echipa sa a descoperit că „nu știam unde este fundul a patru dintre cele cinci oceane ale lumii”.
Vescovo a explicat că dificultatea principală nu a fost doar construirea și pilotarea unui submersibil capabil să ajungă la adâncimi extreme, ci și faptul că lipsa datelor de bază era mult mai mare decât părea la început. El este implicat în GEBCO și în inițiativa Seabed 2030, care urmărește cartografierea fundului oceanelor la o rezoluție de cel puțin 100 de metri până în 2030.
În viziunea sa, miza nu este doar științifică, ci și practică. Vescovo a spus că există motive clare pentru care fundul mării nu a fost cartografiat complet, dar a adăugat că această muncă are valoare de „bun comun”, de la navigația navelor până la îmbunătățirea modelelor climatice și a înțelegerii curenților și zonelor de maree.
Ce ar putea schimba cartografierea mai rapidă
Articolul IFLScience arată că unele zone costiere pot fi mapate mai ieftin cu ajutorul sateliților, iar în apele relativ puțin adânci pot fi folosite ambarcațiuni autonome. Într-un exemplu citat de publicație, cercetători sprijiniți de Vescovo au realizat date noi de cartografiere costieră în 14 țări, pe o suprafață totală de 217.560 de kilometri pătrați, la un cost de aproximativ 2 dolari pe kilometru pătrat.
Pentru zonele mai adânci, Vescovo spune că lucrează la o navă semi-autonomă, cu unul sau doi oameni la bord, care ar putea opera timp de două până la trei săptămâni și ar folosi sonar de mare putere pentru a acoperi suprafețe mari. Ideea este să reducă costurile și să facă maparea fundului oceanic mai accesibilă pentru proiecte de interes public.
O comparație utilă, dar incompletă
Concluzia nu este că știm „mai puțin” despre ocean decât despre spațiu în orice sens absolut, ci că știm diferit. Spațiul are avantajul observației de la distanță și al imaginilor repetate, în timp ce oceanul este un mediu tridimensional, opac și dificil de explorat direct. Chiar și așa, datele citate de IFLScience sugerează că doar o fracțiune minusculă din oceanul adânc a fost observată vizual de oameni, iar cea mai mare parte a fundului marin rămâne încă insuficient cunoscută.
Pe termen lung, atât cartografierea oceanelor, cât și cea a corpurilor cerești vor continua să avanseze. Dar, pentru moment, oceanul rămâne una dintre cele mai puțin vizibile frontiere ale cunoașterii, chiar dacă se află chiar sub noi.
Ideea practică: dacă urmăriți cum se schimbă cunoașterea despre planetă, merită să priviți cartografierea fundului oceanic ca pe o infrastructură științifică esențială, nu doar ca pe o curiozitate de explorare.
