Felul în care adulții le vorbesc bebelușilor a stârnit mereu opinii puternice. Unii părinți evită orice formă de „baby talk”, convinsi că cei mici ar trebui abordați ca niște adulți în miniatură. Alții folosesc instinctiv un ton mai înalt, mai lent și mai cântat. Potrivit materialului publicat de upworthy.com, cercetările recente arată că această a doua variantă nu este doar firească, ci și utilă.
De ce „baby talk” a fost atât de contestat
În limbajul de specialitate, ceea ce mulți numesc „baby talk” este descris mai precis drept infant-directed speech (IDS), iar în alte contexte a fost numit și „Motherese” sau „Parentese”. Nu este vorba despre vorbire fără sens sau despre „gângurit” artificial, ci despre o formă recognoscibilă de adresare către sugari: voce mai înaltă, ritm mai lent, pauze mai clare, vocale accentuate și repetiții mai dese.
Ce spun studiile despre vorbirea adresată sugarilor
Potrivit explicațiilor citate de publicație din emisiunea PBS Otherwords, cercetătorii au ajuns să privească diferit această practică după studii lingvistice, neurologice și culturale. În trecut, unii psihologi ai copilului îi sfătuiau pe părinți să evite acest tip de vorbire, de teamă că ar putea încetini dezvoltarea limbajului sau ar încuraja obiceiuri proaste de exprimare. Datele mai noi indică însă contrariul.
Unul dintre motivele principale este atenția. Studiile menționate arată că o voce mai înaltă captează și menține mai bine interesul unui bebeluș decât una joasă. În plus, sugarii par să prefere frecvențele apropiate de cele ale propriilor tracturi vocale, iar această preferință apare odată ce încep să emită propriile sunete în încercarea de a comunica.
Tonul melodios are și un rol social. Conform materialului, o voce blândă și înaltă poate semnala vulnerabilitate și prietenie, ceea ce ajută la construirea unei interacțiuni sigure între adult și copil. Același tipar apare și în alte contexte umane, inclusiv în anumite forme de adresare între parteneri sau în modul în care oamenii interpretează emoțiile altor specii.
De ce ajută la învățarea limbajului
Beneficiul cel mai important, spun cercetările citate, ține de achiziția limbajului. Ritmul mai lent îi oferă copilului timp să distingă intonația și structura sonoră a vorbirii, adică prosodia. Vocalele exagerate pot evidenția diferențele dintre sunete, iar repetiția ajută la reținerea cuvintelor-cheie. În ciuda temerii că ar putea transmite greșeli de gramatică, acest tip de vorbire folosește, de regulă, forme corecte, chiar dacă sunt simplificate.
Mai multe studii au arătat că IDS poate îmbunătăți sau accelera anumite abilități de limbaj la copiii mici, inclusiv vocabularul, diferențierea sunetelor și perceperea limitelor dintre cuvinte. Cu alte cuvinte, felul în care adultul vorbește cu bebelușul nu este doar o manifestare afectivă, ci și un instrument de învățare.
Un comportament care apare în multe culturi
Un alt argument important este că această formă de vorbire nu este specifică unei singure limbi sau regiuni. Materialul citează un proiect al Harvard Music Lab din 2022, care a înregistrat persoane vorbind cu copii în mai multe țări și limbi diferite. Rezultatul: adulții foloseau același tip de vorbire cântată și expresivă în toate culturile analizate.
În unele locuri, părinții nu se adresează direct sugarilor, dar frații sau alți membri ai familiei preiau acest rol. În alte culturi, „baby talk” este folosit mai degrabă pentru a vorbi în numele copilului decât direct către el. Chiar și așa, tiparul rămâne recognoscibil și arată că fenomenul este mult mai răspândit decât ar putea părea la prima vedere.
De ce ar putea fi un comportament uman distinct
Una dintre ideile discutate în material este că oamenii par să fie singura specie care folosește limbajul în acest mod. Cercetătorii au interpretat acest lucru ca pe un indiciu că vorbirea adresată sugarilor a evoluat pentru a sprijini învățarea limbajului. Totodată, asta nu exclude rolul emoțional sau social al practicii de astăzi.
Brozovsky explică și că procesul de a ghida un copil în lumea limbajului poate fi plăcut pentru ambele părți. Potrivit materialului, creierul eliberează oxitocină, hormon asociat cu atașamentul și starea de bine, ceea ce poate face interacțiunea mai recompensatoare pentru adult și copil deopotrivă.
Ce rămâne important pentru părinți
Concluzia susținută de sursa citată este clară: vorbitul pe un ton cald, expresiv și melodios cu bebelușii nu pare să le dăuneze limbajului, ci dimpotrivă, îi poate ajuta să învețe mai repede și să rămână atenți la vocea adultului. Nu este nevoie de „gângurit” fără sens, ci de o formă naturală, afectuoasă și clară de comunicare.
Recomandarea practică: dacă un adult simte instinctiv să folosească un ton mai înalt și mai lent cu un sugar, cercetările citate sugerează că acest lucru poate fi nu doar normal, ci și util pentru dezvoltarea limbajului și a legăturii emoționale.
