Germania se pregătește pentru o posibilă schimbare de direcție în arhitectura sistemului public de pensii. Potrivit informațiilor prezentate de Capital.ro, Comisia pentru pensii urmează să înainteze cancelarului Friedrich Merz și ministrului Muncii, Bärbel Bas, un plan amplu de reformă care ar introduce un pilon suplimentar bazat pe capitalizare.
O reformă cu miză mare pentru pensiile viitoare
Ideea centrală este simplă, dar cu efecte potențial importante: contribuțiile nu ar mai merge integral doar către plata pensiilor curente, ci ar fi investite, iar câștigurile obținute ar urma să completeze pensiile publice viitoare. Într-un sistem presat de îmbătrânirea populației, această mutare ar putea schimba modul în care sunt împărțite riscurile între generații.
Cine ar putea beneficia cel mai mult
Conform estimărilor citate de comisie, avantajele ar fi mai vizibile pentru persoanele care contribuie pe termen lung. Tabea Bucher-Koenen, membră a Comisiei și șefă a departamentului de cercetare privind pensiile și piețele financiare sustenabile de la Universitatea din Mannheim, a declarat pentru Der Spiegel că un așa-numit „pensionar standard” ar putea primi, în medie, cu 150 de euro mai mult pe lună după 20 de ani de economisire și cu peste 770 de euro mai mult după 45 de ani.
În analiza Comisiei, „pensionarul standard” este un angajat ipotetic care a lucrat 45 de ani și a câștigat constant salariul mediu pe economie. După majorarea pensiilor aplicată în iulie, pensia brută a acestui profil este de 1.913,40 euro pe lună. Estimările sunt calculate la nivelul prețurilor din 2026.
Această formulă sugerează că reforma ar favoriza în special stabilitatea contribuțiilor și orizontul lung de economisire. Cu alte cuvinte, beneficiul nu ar apărea imediat, ci s-ar construi treptat, odată cu randamentele generate de investiții.
Cum ar funcționa noul mecanism
Propunerea prevede creșterea treptată a contribuțiilor obligatorii la pensii cu până la două puncte procentuale din venit. Costul suplimentar ar urma să fie împărțit în mod egal între angajatori și salariați. Fondurile colectate nu ar fi folosite imediat pentru plata pensiilor, ci ar fi plasate pe piețele financiare, urmând ca randamentele să fie utilizate ulterior pentru majorarea pensiilor viitoare.
Susținătorii proiectului spun că un asemenea mecanism ar putea reduce presiunea asupra sistemului public, în condițiile în care tot mai puțini angajați susțin tot mai mulți pensionari. Jörg Rocholl, membru al Comisiei și președinte al Universității ESMT Berlin, a afirmat pentru Der Spiegel că adăugarea unui pilon de capital este necesară în contextul schimbărilor demografice și că aceasta ar putea reprezenta „un progres pentru țara noastră”.
Între sustenabilitate și costuri mai mari pentru companii
Reforma nu este însă lipsită de rezerve. Reprezentanții mediului de afaceri avertizează că majorarea contribuțiilor obligatorii ar însemna costuri suplimentare cu forța de muncă pentru companii. Este o obiecție previzibilă într-o dezbatere de acest tip: ceea ce pentru sistemul public poate însemna stabilitate, pentru angajatori poate însemna presiune suplimentară asupra bugetelor.
Jörg Rocholl admite că îngrijorările patronatelor sunt justificate, dar susține că avantajele pe termen lung ar trebui să cântărească mai mult. În viziunea sa, și companiile au interesul ca sistemul de pensii să rămână sustenabil, iar renta bazată pe capital ar avea „avantaje macroeconomice copleșitoare”.
Dincolo de formulările tehnice, miza reală a reformei este una socială: cum poate fi menținut un nivel decent al pensiilor într-o Europă în care populația îmbătrânește, iar presiunea pe bugetele publice crește constant. Germania încearcă, prin această propunere, să adauge o componentă de randament financiar la un sistem construit în principal pe solidaritate între generații.
Dacă proiectul va fi adoptat, Germania ar introduce unul dintre cele mai importante mecanisme de capitalizare a pensiilor din ultimele decenii. Pentru viitorii pensionari, promisiunea este una clară: venituri mai mari. Pentru angajatori și salariați, însă, întrebarea esențială rămâne dacă beneficiul pe termen lung justifică costul imediat.
