Țările de Jos au confirmat primul caz de eutanasiere a unui copil cu vârsta sub 12 ani, un moment care marchează o nouă etapă într-unul dintre cele mai vechi și mai ample cadre legale din lume privind moartea asistată. Informația a fost făcută publică de ministrul sănătății, Sophie Hermans, în contextul prezentării raportului anual al comisiei care examinează cazurile de avorturi târzii și decesele asistate medical ale copiilor.
Un caz fără precedent în cadrul legal olandez
Potrivit informațiilor publicate de presa olandeză și preluate de mai multe redacții internaționale, copilul era grav bolnav, dar autoritățile nu au dezvăluit vârsta exactă, sexul, diagnosticul sau alte detalii care ar putea permite identificarea sa. Nici locul în care a avut loc procedura și nici situația familială nu au fost făcute publice.
Cum funcționează verificarea după procedură
În sistemul olandez, astfel de cazuri nu sunt aprobate în prealabil de o instanță sau de o autoritate administrativă, ci sunt analizate ulterior. Medicul responsabil a raportat cazul comisiei speciale de supraveghere, care a examinat dosarul medical și l-a audiat pe medic. Concluziile au fost apoi transmise parchetului, care urmează să stabilească dacă au fost respectate condițiile legale.
Acest mecanism de control a posteriori este o piesă centrală a modelului olandez. El reflectă ideea că decizia medicală trebuie luată în situații extrem de limitate, dar și că statul păstrează un rol de verificare strictă după încheierea procedurii. În practică, însă, tocmai această etapă ridică întrebări sensibile despre echilibrul dintre autonomia medicală, protecția minorilor și controlul public asupra unor decizii ireversibile.
Extinderea legii din 2024 și limitele ei
Cazul este primul de acest fel de la extinderea, în februarie 2024, a legislației care permite eutanasierea pentru copiii cu vârste între 1 și 12 ani, în condiții strict reglementate. Înainte de această modificare, cadrul legal acoperea în principal adulții, adolescenții capabili de discernământ și, în anumite situații, nou-născuții.
Potrivit regulilor olandeze, procedura poate fi luată în calcul doar atunci când copilul suferă de o boală incurabilă, are dureri sau suferințe considerate insuportabile și nu există o alternativă rezonabilă pentru ameliorarea stării sale. În cazul minorilor, consimțământul părinților este esențial, iar medicii trebuie să ajungă la concluzia că nu mai există opțiuni viabile de tratament sau de alinare a suferinței.
Guvernul olandez a indicat la momentul adoptării regulii că aceasta ar urma să se aplice unui număr foarte mic de copii, estimat la cinci-zece cazuri pe an. Situațiile avute în vedere includ, potrivit cadrului legal, malformații congenitale severe, boli metabolice și afectări grave ale organelor vitale.
Olanda, pionier al eutanasiei în Europa
Țările de Jos au fost prima țară care a legalizat eutanasia și sinuciderea asistată, în 2002. Ulterior, legislația a fost extinsă treptat pentru mai multe categorii de pacienți, inclusiv pentru adolescenții de 12-15 ani cu acordul părinților și pentru cei de 16-17 ani, în consultare cu familia. Pentru copiii foarte mici exista deja un protocol separat, cunoscut sub numele de Protocolul Groningen, aplicabil în special nou-născuților.
În 2024, extinderea la copiii sub 12 ani a fost prezentată de autorități ca o soluție pentru cazurile rare în care îngrijirile paliative nu reușesc să reducă suferința. Totuși, tocmai această justificare continuă să alimenteze o dezbatere morală și medicală dificilă: cât de departe poate merge statul în reglementarea sfârșitului vieții atunci când pacientul este un copil care nu poate formula o cerere autonomă comparabilă cu cea a unui adult?
Întrebări care depășesc un singur caz
Dincolo de caracterul excepțional al situației, cazul readuce în prim-plan o tensiune mai veche din societățile europene: dorința de a evita suferința extremă și obligația de a proteja persoanele vulnerabile. În Olanda, unde eutanasia are un sprijin public consistent și reprezintă deja o parte semnificativă din totalul deceselor, întrebarea nu mai este doar dacă legea permite o astfel de procedură, ci cum poate fi păstrată credibilitatea unui sistem construit pe excepții foarte stricte.
Raportul anual care a făcut public acest prim caz arată că subiectul nu mai este unul teoretic. Pentru medici, părinți și autorități, rămâne însă o zonă în care medicina, etica și dreptul se întâlnesc în cel mai fragil mod posibil. Iar pentru public, cazul subliniază cât de dificil este să găsești un echilibru între compasiune și limită legală atunci când decizia privește viața unui copil.
