Consumul regulat de roșii contribuie la susținerea sănătății tale. Roșiile sunt alimente nutritive și versatile și pot fi savurate zilnic crude sau gătite. Descoperă și tu ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci roșii în fiecare zi. Află care sunt beneficiile consumului zilnic de roșii.
Roșiile sunt sunt bogate în vitamine, minerale și antioxidanți, care pot juca un rol în reducerea riscului de apariție a anumitor boli, precum și în susținerea sănătății digestive și a pielii tale.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci roșii în fiecare zi
Există multe modalități prin care poți adăuga mai multe roșii în dieta ta zilnică. Să mănânci roșii în mod regulat este una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua în materie de beneficii pentru organismul tău. Consumul zilnic de roșii poate reduce riscul de boli de inimă.
Roșiile sunt bogate în licopenul antioxidant, care le dă culoarea roșie.
Datorită conținutului de licopen, consumul regulat de roșii poate ajuta la protejarea împotriva bolilor de inimă, spune dieteticianul autorizat Erika Barrera, citată de Eating Well.
Roșiile uscate la soare se numără printre alimentele care au cele mai ridicate niveluri de licopen.
Îmbunătățește sănătatea pielii
Consumul frecvent de roșii este promovat deoarece influențează sănătatea pielii și te ajută să ai un ten curat. Probabil poți ghici de ce. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, care ajută la combaterea radicalilor liberi, care pot provoca daune pielii și organismului.
Printre beneficiile consumului zilnic de roșii se află și conținutul ridicat de vitamina A pe care îl oferă. Aceasta este importantă pentru sănătatea pielii și a părului. La fel de important este și faptul că sunt bogate în apă, ceea ce oferă un plus de hidratare organismului și pielii. Roșiile sunt și o sursă excelentă de vitamina C, necesară sintezei colagenului în piele, pentru a o menține elastică și tânără.
Roșiile contribuie la sănătatea digestivă
Substanțele nutritive pe care roșiile le conțin susțin mișcările regulate ale intestinului. Sosul de roșii furnizează atât fibre solubile, cât și insolubile, care sprijină sănătatea intestinelor și o digestie optimă.
Poți încerca o rețetă simplă de paste cu roșii uscate la soare și spanac la cuptor gătite lent.
Cum poți consuma roșiile
Una dintre opțiunile delicioase și rapide prin care poți adăuga roșiile în dieta ta zilnică este să le usuci pentru câteva minute în cuptor.
Căldura le sporește proprietățile de sănătate și le scoate la iveală și mai mult gustul dulceag. Acest lucru se datorează faptului că o parte din fitonutrienți sunt prinși în pereții celulari ai roșiilor, dar, atunci când sunt încălziți, devin mai ușor de absorbit de către organism.
O altă variantă și mai accesibilă este să le adaugi în salatele asortate sau să le consumi ca pe o gustare. Pentru a obține o gustare echilibrată adaugă roșiile crude pe o farfurie, cu puțin ulei de măsline deasupra.
Le poți consuma alături de hummus, busuioc proaspăt, rupt în mână și o felie de pâine cu semințe. Te vei bucura astfel de o gustare sățioasă și bogată în fibre.
Roșiile conțin multe substanțe nutritive inclusiv vitamina A, vitamina C, potasiu și licopen. Consumul regulat de roșii în dieta ta va avea efecte anti-îmbătrânire, favorizează o digestie mai bună și te ajută să ai o piele cu cu aspect mai sănătos.