Venus este, în mod obișnuit, descrisă ca un loc în care echipamentele trimise de pe Pământ nu au nicio șansă pe termen lung. Totuși, un nou studiu citat de IFLScience pune sub semnul întrebării presupunerea că toate sondele care au ajuns pe planetă au fost șterse rapid de condițiile de la suprafață.
Între 1961 și 1984, Uniunea Sovietică a lansat 18 sonde către Venus în cadrul programelor Venera și Vega. Zece au reușit să aterizeze, iar câteva au transmis date și imagini înainte de a ceda. Aceste misiuni au oferit primele imagini realizate vreodată de la suprafața unei alte planete.
De ce părea improbabilă supraviețuirea
La suprafața lui Venus, temperaturile sunt estimate la aproximativ 467°C, suficient de ridicate pentru a topi plumbul. Presiunea este de circa 92 de ori mai mare decât la nivelul mării pe Pământ, iar atmosfera densă și reactivă face ca obiectele coborâte spre sol să fie expuse la condiții extrem de dure.
Potrivit studiului, sondele timpurii Venera 3, 4, 5, 6, 7 și 8 au fost proiectate într-o perioadă în care consensul științific încă vedea Venus ca pe o lume mai apropiată de Pământ, posibil chiar cu oceane. Venera 3 fusese concepută inclusiv pentru o eventuală amerizare. Datele trimise de Venera 4 au arătat însă că atmosfera planetei este mult mai ostilă decât se credea.
Autorii lucrării explică faptul că aceste prime landere nu erau suficient de întărite pentru a rezista. Ei spun că „niciunul dintre aceste landere timpurii nu a supraviețuit până la suprafață în stare de funcționare”, fiind depresurizate, deformate și practic „gătite” de temperatură și presiune. Chiar și așa, rămășițele metalice ale landerelor și ale scuturilor termice ar putea fi încă prezente la sol, deoarece atmosfera densă a lui Venus reduce viteza impactului.
Ce sonde ar putea exista încă
Analiza mai nouă, care a evaluat condițiile geologice și atmosferice întâlnite de sonde la sosire, sugerează că șapte vehicule au șanse mai mari să fi rezistat până astăzi. Studiul indică drept candidate Venera 5, 6, 7 și 10, VeGa 1 și 2, precum și sondele NASA Pioneer Venus Day și Night.
În cazul misiunilor americane Pioneer Venus, una dintre amenințările menționate este dioxidul de carbon supercritic care începe la aproximativ 12 kilometri deasupra suprafeței. În această stare, gazul are un comportament „asemănător lichidului”, ceea ce i-ar putea permite să pătrundă în mici fisuri și să acționeze ca solvent. Cercetătorii notează și posibilitatea ca unele sonde să fi fost îngropate de procese geologice, însă spun că datele disponibile nu sunt suficiente pentru a exclude acest scenariu.
De ce contează pentru viitoarele misiuni
Dacă aceste sonde au rămas intacte sau doar parțial deformate, ele ar putea funcționa ca un fel de arhivă arheologică a primelor misiuni umane către o altă planetă. În plus, ar putea oferi indicii utile despre modul în care materialele se degradează pe alte lumi.
Autorii concluzionează că, în zonele în care activitatea geologică este redusă, mai ales în câmpiile joase ale lui Venus, landerele ar putea rămâne „în mare parte păstrate și clar identificabile” la suprafață pentru viitoarele misiuni. Studiul a fost publicat în Geoarchaeology.
Concluzia practică: pentru a confirma dacă aceste sonde mai există, vor fi necesare noi misiuni către Venus.
