Astronomii au obținut prima privire detaliată asupra atmosferei planetei WD 1856b, un gigant gazos care orbitează o pitică albă aflată la aproximativ 82 de ani-lumină de Pământ. Folosind telescopul spațial James Webb, cercetătorii au descoperit că planeta este mult mai fierbinte decât se așteptau, iar rezultatul ridică întrebări noi despre felul în care pot evolua planetele după ce steaua lor gazdă își încheie viața. Potrivit ScienceAlert, concluziile au fost publicate în Nature.
O lume care a trecut prin moartea stelei
Studiul este important nu doar pentru că descrie un sistem neobișnuit, ci și pentru că oferă un posibil indiciu despre viitorul Sistemului Solar. Soarele nostru va trece, peste aproximativ 5 miliarde de ani, printr-o fază de gigant roșu înainte de a lăsa în urmă o pitică albă. În acest context, orice planetă observată în jurul unei astfel de stele devine un laborator natural pentru a înțelege ce ar putea supraviețui și cum.
Ce au găsit cercetătorii
WD 1856b este o planetă de dimensiuni apropiate de Jupiter, dar cu o masă de aproximativ șapte ori mai mare. În timpul tranzitului, ea acoperă o parte neobișnuit de mare din discul piticei albe, iar acest lucru a făcut posibilă analiza atmosferei sale cu JWST. Sistemul are cea mai mare adâncime de tranzit cunoscută pentru o exoplanetă, de 56%, iar trecerea durează doar opt minute.
La început, echipa a pornit de la ipoteza că planeta ar trebui să fie rece, cu o temperatură de aproximativ -113 grade Celsius, comparabilă cu cea a lui Jupiter. Măsurătorile au arătat însă o temperatură de circa 126 de grade Celsius. Diferența este suficient de mare încât să sugereze că WD 1856b nu a fost încălzită doar de steaua moartă pe care o orbitează acum.
Ryan MacDonald, astronom la University of St Andrews, a descris spectrul obținut de JWST drept unul fără precedent pentru o planetă observată până acum. Potrivit echipei, analiza a cerut modele noi, deoarece sistemul este foarte diferit de exoplanetele studiate în jurul stelelor obișnuite.
De ce contează temperatura neobișnuită
Planetele gigantice se răcesc în timp, iar temperatura lor actuală poate păstra urme despre evenimentele care le-au încălzit în trecut. În cazul WD 1856b, cercetătorii spun că vârful de temperatură ar fi apărut la miliarde de ani după ce steaua s-a transformat în pitică albă. Asta sugerează că un alt mecanism a acționat ulterior, probabil într-un moment mult mai târziu decât moartea stelei.
Una dintre explicațiile luate în calcul este influența gravitațională a unei stele binare din apropiere, care ar fi putut atât să încălzească planeta, cât și să o împingă spre o orbită mai apropiată de cea actuală. Aceasta rămâne însă o interpretare de lucru, nu o concluzie definitivă. Cercetătorii nu afirmă că scenariul este singurul posibil, ci că datele indică o istorie mai complexă decât simpla răcire pasivă după moartea stelei.
Ce spune cazul WD 1856b despre viitorul Sistemului Solar
Studiul readuce în discuție și soarta planetelor din jurul Soarelui. În etapa de gigant roșu, Mercur și Venus ar fi distruse, iar soarta Pământului depinde de detalii fine ale modelului stelar. Planetele exterioare, precum Jupiter și Saturn, ar avea șanse mai mari să supraviețuiască, dar orbitele lor s-ar putea modifica după pierderea de masă a Soarelui.
MacDonald a spus că, atunci când Soarele va muri și va lăsa în urmă o pitică albă, masa pierdută va slăbi legătura gravitațională din Sistemul Solar și va face mai ușoară deplasarea planetelor. Tocmai de aceea, sistemele cu pitice albe sunt urmărite cu atenție: ele arată cum se pot rearanja lumile după sfârșitul unei stele asemănătoare Soarelui.
Autorii studiului spun că descoperirea deschide un domeniu nou pentru cercetare: atmosferele planetelor care orbitează pitice albe. În viitor, obiectivul ar putea fi găsirea unei planete stâncoase în zona locuibilă a unei astfel de stele. Ar fi un pas important pentru a înțelege dacă viața ar putea apărea sau persista în jurul unei stele „moarte”.
De ce este importantă descoperirea
WD 1856b arată că moartea unei stele nu înseamnă neapărat sfârșitul evoluției unei planete. În anumite condiții, o lume poate fi mutată pe o orbită mai apropiată, poate fi reîncălzită și își poate schimba chimia atmosferică. Pentru astronomi, acest lucru schimbă modul în care este privit viitorul planetelor din galaxie și, indirect, viitorul propriei noastre lumi.
Reținerea practică: cazul WD 1856b arată că stelele și planetele nu evoluează separat; ce se întâmplă cu steaua poate rescrie, chiar și la miliarde de ani distanță, destinul unei planete.
