Astronomii spun că au găsit, în sfârșit, semnătura vântului emis de Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, după mai bine de 50 de ani în care fenomenul a fost căutat fără succes. Informația a fost prezentată de IFLScience, pe baza unui studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters.
O căutare veche de decenii a dat rezultate
Potrivit cercetătorilor, ideea că o gaură neagră supermasivă „suflă” un vânt nu este nouă. Când astfel de obiecte sunt active, aceste emisii pot fi suficient de puternice încât să oprească formarea de stele și să se întindă pe milioane de ani-lumină. În cazul lui Sagittarius A*, însă, semnalul a fost mult mai greu de observat, iar până acum nu existaseră dovezi clare ale unui astfel de flux de material.
Ce au observat cercetătorii
Echipa condusă de Mark Gorski, de la Northwestern University, și de coautoarea Elena Murchikova a analizat cinci ani de observații realizate cu Atacama Large Millimeter/Submillimeter Array, cunoscut ca ALMA. Datele radio au fost apoi îmbunătățite printr-o nouă metodă de calibrare, care a ajutat la eliminarea emisiilor provenite chiar de la gaura neagră.
Rezultatul a fost o hartă mult mai clară a regiunii din jurul lui Sagittarius A*: cercetătorii spun că aceasta este de 100 de ori mai profundă și de 80 de ori mai clară decât observațiile anterioare. În această hartă au identificat o cavitate în formă de con, cu o lățime de aproximativ trei ani-lumină, care pare să fi fost „măturată” din gazul rece de vântul emis de gaura neagră.
Murchikova a spus că echipa a fost prima care a arătat că gazul molecular foarte aproape de gaura neagră o alimentează. Ea a mai afirmat că vântul nu este puternic și că direcția lui probabil se schimbă în timp, ceea ce sugerează că Sagittarius A* nu este un caz unic.
De ce a fost atât de greu de detectat
Observarea propriei găuri negre supermasive vine cu o problemă majoră: între Pământ și Sagittarius A* se află întregul plan al Căii Lactee, plin de gaz, praf și structuri ionizate. Asta înseamnă că astronomii trebuie să privească prin aproximativ 26.000 de ani-lumină de material, în timp ce încearcă să distingă un semnal produs în doar câțiva ani-lumină în jurul găurii negre.
„Trebuie să privim prin planul galaxiei noastre”, a explicat Murchikova. „Asta înseamnă că trebuie să străbatem gaz, praf și structuri ionizate, iar prin toate acestea nu poți vedea foarte ușor.”
Confirmarea cu ajutorul lui Chandra
Pentru a verifica dacă nu era vorba despre un artefact de imagine, cercetătorii au comparat rezultatele cu emisia de raze X detectată de telescopul Chandra al NASA. Potrivirile dintre cele două seturi de date au fost descrise de echipă ca fiind foarte bune.
Gorski a spus că au vrut să se asigure că nu priveau doar o eroare de procesare și că suprapunerea cu imaginea în raze X a făcut ca rezultatul să capete sens. Potrivit cercetătorilor, liniile dintre structurile moleculare și imaginea X-ray s-au aliniat.
Ce înseamnă descoperirea
Studiul sugerează că vântul care a creat cavitatea observată a fost activ cel puțin 20.000 de ani. În același timp, rezultatele confirmă și o idee deja acceptată de comunitatea științifică: Sagittarius A* este relativ liniștită în comparație cu alte găuri negre supermasive.
Descoperirea nu schimbă doar modul în care este înțeleasă gaura neagră din centrul galaxiei, ci și felul în care astronomii pot studia obiecte similare din alte galaxii. După cum a spus Murchikova, faptul că vântul există arată că „gaura noastră neagră nu este unică, iar locul nostru în univers nu este unic”.
Reținerea practică: pentru cititori, concluzia esențială este că o problemă veche de jumătate de secol a primit în sfârșit o posibilă rezolvare, iar noile metode de observație au făcut vizibil un fenomen extrem de greu de detectat în centrul propriei noastre galaxii.
