Căutarea inteligenței extraterestre, cunoscută sub acronimul SETI, urmărește în primul rând să identifice dovezi ale unor civilizații tehnologice, nu să inițieze un schimb de mesaje cu ele. Asta a explicat astronomul Vishal Gajjar, de la SETI Institute, într-un interviu acordat IFLScience. Potrivit lui, o idee frecvent întâlnită în public este că SETI ar încerca să „vorbească” cu extratereștrii, însă realitatea este diferită: proiectele se concentrează pe căutarea de tehnosemnături în mai multe benzi ale spectrului electromagnetic.
De ce SETI caută semnături tehnologice, nu conversații
Motivul principal este distanța. Gajjar a spus că spațiile interstelare sunt atât de mari încât o comunicare bidirecțională, într-o viață umană, nu este realistă. Din acest motiv, activitatea SETI este descrisă ca una pasivă: oamenii de știință caută indicii că undeva există tehnologie, nu mesaje adresate direct omenirii.
De ce ideea de a „striga” în cosmos rămâne controversată
Întrebarea dacă omenirea ar trebui să transmită intenționat semnale către alte civilizații apare tot mai des în discuțiile despre așa-numitul METI, adică Messaging Extraterrestrial Intelligence. În viziunea lui Gajjar, în comunitatea SETI există rezerve serioase față de această abordare. Un prim argument este incertitudinea: nu știm ce fel de riscuri ar putea exista într-un contact inițiat de noi, iar omenirea ar fi, în acest scenariu, o civilizație foarte tânără care abia a început să producă tehnologie detectabilă la distanțe interstelare.
„Nu ar trebui să începem pur și simplu să strigăm”, a spus astronomul, subliniind că aceasta este principala sa obiecție față de transmiterea imediată de mesaje. Într-un domeniu în care lipsesc datele despre eventualii destinatari, prudența rămâne poziția dominantă.
Cine ar vorbi în numele Pământului?
Un al doilea motiv invocat de Gajjar ține de reprezentare. Dacă un semnal este trimis către spațiul interstelar, el nu mai aparține unei persoane, unei instituții sau unei țări, ci întregii planete. De aici apare întrebarea: cine are dreptul să vorbească în numele omenirii? Potrivit astronomului, nu există un consens clar asupra acestui punct, iar fără o înțelegere comună despre ce anume ar trebui transmis, inițiativa nu ar trebui pornită.
Problema nu este doar tehnică, ci și politică și etică. În lipsa unui acord global, orice mesaj ar fi, în esență, o decizie luată de un grup restrâns pentru toți ceilalți.
Semnalele noastre au ajuns deja departe
Deși dezbaterea despre METI este intensă, Gajjar a atras atenția că omenirea nu este, de fapt, complet tăcută. El a spus că transmitem deja unde radio puternice către sondele din Sistemul Solar, iar aceste transmisii continuă în spațiu. În plus, o analiză recentă citată în interviu sugerează că o civilizație extraterestră cu radiotelescoape similare celor care urmează să intre în funcțiune în anii următori ar putea detecta semnalele emise de antenele de telefonie mobilă de la până la 10 ani-lumină distanță.
Mai puternice ar fi, potrivit aceleiași analize, semnăturile produse de radarele aeroportuare, care ar putea trăda existența unei civilizații tehnologice de la până la 200 de ani-lumină. Gajjar a precizat însă că radarele aeroportuare nu au existat suficient de mult timp pentru a fi detectate la o asemenea distanță, dar exemplul arată cât de vizibilă poate deveni o civilizație tehnologică fără să intenționeze asta.
Ce înseamnă asta pentru căutarea vieții inteligente
Concluzia sugerată de interviu este una nuanțată: dezbaterea despre dacă ar trebui sau nu să trimitem mesaje deliberate către extratereștri rămâne deschisă, dar SETI continuă să mizeze pe căutarea pasivă a tehnosemnăturilor. În același timp, semnalele produse de activitatea umană ar putea deja să fi făcut Pământul detectabil pentru observatori aflați suficient de aproape.
Cu alte cuvinte, întrebarea nu mai este doar dacă ar trebui să ne facem auziți, ci și dacă nu cumva am început deja. Pentru cititori, concluzia practică este simplă: înainte de a trimite un mesaj către necunoscut, merită înțeles că planeta emite deja semnale, iar dezbaterea reală este despre cine decide, ce transmite și cu ce risc.
