Mihai Rotaru a luat decizia după ce Universitatea Craiova a ratat dramatic calificarea în grupa Europa League. Ce se va întâmpla cu antrenorul Filipe Coelho.
Oltenii au avut mare ghinion în duelul din Armenia cu Ararat, pierdut în al optulea minut al prelungirilo, în urma unui penalty repetat. Astfel că Universitatea va evolua în grupa de Conference League.
Filipe Coelho rămâne antrenorul Universităţii Craiova
Chiar şi aşa, conform fanatik.ro, Mihai Rotaru a luat decizia de a nu umbla la banca tehnică în urma acestui eşec. Astfel că Filipe Coelho va rămâne antrenorul campioanei din Liga 1.
„Este clar că are performanțe, are reușite. Trebuie doar să găsească formula necesară pentru a elimina această, să zicem, neșansă pe care o avem în ultima perioadă”, spunea joi seară Pavel Badea, președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova.
Filipe Coelho, după eliminarea Universității Craiova din Europa League: ”Fotbalul este nedrept”
La conferința de presă, antrenorul Filipe Coelho a transmis că Universitatea Craiova a fost echipa mai bună și că merită calificarea.
”Cred că am fost echipa mai bună pe teren. Am avut foarte multe ocazii de a marca. Am arătat personalitate, am jucat bine, dar ne-a lipsit cel mai important lucru din fotbal, golul. Uneori, fotbalul este nedrept. Nu-mi place să vorbesc despre noroc sau ghinion, noi pur și simplu nu am fost eficienți în fața porții.
Trebuie să continuăm să muncim, pentru că luni avem un alt meci important. Nu sunt îngrijorat, pentru că avem foarte multe ocazii de a marca. Jucăm foarte bine, trebuie să continuăm cu aceeași mentalitate și să continuăm să muncim.
Suporterii noștri ne sunt mereu alături, sunt extraordinari. Acest club este special datorită fanilor. Regret că nu le-am oferit ocazia să jucăm în Europa League. Am încercat totul, dar nu ne-a ieșit. Am făcut totul bine pe teren, dar am ratat mult. Era nedrept și să intrăm în prelungiri, pentru că am jucat foarte bine”, a spus Filipe Coelho, la conferința de presă de la Erevan.
Universitatea Craiova și-a aflat adversarii din Conference League
Universitatea Craiova și-a aflat adversarii din faza ligii Conference League, în urma tragerii la sorți care a avut loc vineri, la Monaco. Formația din Bănie va disputa șase partide, trei pe teren propriu și trei în deplasare.
Adversarii Universității Craiova
Pe teren propriu, formația din Bănie va întâlni FC Copenhaga, Getafe și Egnatia, echipa din Albania.
În deplasare, formația craioveană va juca împotriva lui Brighton, Kairat Almaty, din Kazahstan, și Inter Escaldes, din Andorra. Meciurile din faza ligii vor începe la 15 octombrie. UEFA urmează să anunțe programul complet al partidelor.





















