Efectele pandemiei Covid-19 sunt încă vizibile în cabinetele medicilor din întreaga lume, iar una dintre urmări este scăderea vârstei la care pacienții sunt diagnosticați cu coxartroză.
Afecțiunea poate fi identificată în special la persoanele care au utilizat pe termen lung medicamente corticosteroide, dar nu numai. Dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped specializat în chirurgia şoldului şi a genunchiului, trage un semnal de alarmă, potrivit unica.ro.
Afecțiunea care apare după Covid-19
„Am efectuat numeroase intervenții chirurgicale la pacienți în jurul vârstei de 40 de ani după infectarea cu Covid-19”.
„În urma valului de Covid-19, a fost înregistrat un număr semnificativ mai mare de cazuri de coxartroză la persoanele tinere, iar cei mai mulți dintre aceștia au dezvoltat necroza capului femural. Am efectuat numeroase intervenții chirurgicale la pacienți în jurul vârstei de 40 de ani după infectarea cu Covid-19”,
susține Dr. Robert Apostolescu.
Necroza capului femural apare atunci când articulația șoldului nu primește suficient sânge pentru a funcționa corespunzător. În această situație, osul din capul femurului începe să se deterioreze și să moară.
Tratamentul care poate avea un impact asupra sănătății pe termen lung
În mod obișnuit, persoanele cu un risc crescut de a dezvolta această afecțiune sunt cele care suferă de alte probleme medicale care pot duce la necroză ischemică, cum ar fi boala de Cheson, anemia cu celule falciforme, boala Gaucher, sau cele care au avut accidente precum luxații sau fracturi de șold.
”De asemenea, se includ în această categorie și persoanele care au utilizat pe termen lung medicamente corticosteroide, care sunt, în mod normal, prescrise pentru tratamentul astmului sau al artritei reumatoide”
„În timpul pandemiei, aceste medicamente au fost administrate pacienților pentru gestionarea simptomelor sindromului de detresă respiratorie acută și prevenirea leziunilor pulmonare acute. Astfel, cercetările au arătat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca acest tratament, care a fost eficient pe termen scurt, să aibă un impact asupra sănătății pe termen lung a pacienților”,
arată specialistul.