România intră într-o zonă de tensiune economică tot mai vizibilă: aproape 5 milioane de pensionari și prea puțini oameni activi în piața muncii. Potrivit datelor citate de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, rata de ocupare a populației cu vârste între 20 și 64 de ani este de 69%, sub media Uniunii Europene, care depășește 76%, și sub ținta de 78% stabilită la nivel european pentru finalul deceniului. În termeni simpli, aproape 3 din 10 români aflați la vârsta activă nu lucrează.
Un dezechilibru care nu mai poate fi ignorat
Acesta nu este doar un indicator statistic, ci un semnal despre felul în care funcționează societatea. O economie care îmbătrânește rapid, dar nu reușește să atragă suficienți oameni în muncă, ajunge să se sprijine pe tot mai puțini contribuabili pentru tot mai multe obligații publice. Iar această presiune se vede deja în companii, în buget și în discuția despre viitorul pensiilor, al spitalelor și al școlilor.
Femeile, tinerii și golurile din piața muncii
Una dintre cele mai clare rupturi este diferența dintre bărbați și femei. Rata de ocupare este de 78,2% în cazul bărbaților, dar coboară la 59,5% în cazul femeilor. Dincolo de procent, această diferență vorbește despre un model social care încă împinge multe femei în afara pieței muncii: lipsa creșelor, absența unor servicii de sprijin, puține opțiuni flexibile și oportunități inegale în comunitățile în care trăiesc.
În paralel, România are una dintre cele mai ridicate ponderi de tineri NEET din Uniunea Europeană, adică tineri care nu lucrează, nu studiază și nu urmează programe de formare profesională. În unele regiuni, fenomenul depășește 20% din populația tânără. Aici nu mai vorbim doar despre o problemă de ocupare, ci despre o pierdere de potențial uman care se acumulează de la o generație la alta. Un tânăr care rămâne prea mult timp în afara educației și a muncii intră mai greu ulterior în economie, iar costul social se vede în venituri mici, în precaritate și în lipsa încrederii în propriul viitor.
Presiunea care va crește după 2032
Riscul cel mai mare nu este doar prezentul, ci ceea ce urmează. După 2032, generația născută după decretul din 1966, una dintre cele mai numeroase din istoria României, va începe să iasă masiv la pensie. Asta înseamnă că sute de mii de angajați cu experiență ar putea părăsi piața muncii într-un interval relativ scurt, exact într-un moment în care angajatorii spun deja că nu mai găsesc suficient personal calificat.
TVRInfo.ro notează că această presiune vine pe fondul unor semnale deja vizibile: numărul salariaților a scăzut cu aproximativ 60.000 în primul trimestru față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS. Industria, construcțiile, transporturile și sănătatea sunt printre domeniile în care angajatorii reclamă dificultăți tot mai mari în recrutare. Într-o economie care depinde de oameni, nu doar de capital, lipsa forței de muncă devine rapid o problemă de competitivitate.
Salarii mici, productivitate modestă, spațiu limitat pentru creștere
Un alt semn al fragilității este faptul că aproximativ un milion de români continuă să lucreze pe salariul minim sau foarte aproape de acesta. Asta arată o economie în care prea mulți oameni muncesc fără să urce suficient în valoare adăugată, iar prea puțini sunt integrați în sectoare care oferă salarii mai bune și productivitate mai mare.
De aici se conturează un cerc vicios: salariile mici limitează atractivitatea muncii, productivitatea modestă frânează investițiile, iar lipsa investițiilor menține economia într-o zonă de cost redus. Pe termen scurt, acest model poate părea funcțional. Pe termen lung, însă, el devine o capcană. O țară nu poate susține la nesfârșit servicii publice tot mai scumpe și o populație tot mai îmbătrânită dacă baza de contribuabili rămâne prea îngustă.
Ce ar putea schimba direcția
Mesajul de fond este simplu, chiar dacă soluțiile sunt complicate: România are nevoie de mai multe femei active pe piața muncii, de reducerea abandonului școlar, de programe reale de recalificare, de sprijin pentru tineri și de investiții în tehnologie și productivitate. Nu este vorba doar despre a completa posturi vacante, ci despre a lărgi baza de oameni care pot susține economia în următorii ani.
În absența acestor schimbări, deficitul de personal nu va rămâne o problemă izolată a companiilor. Va deveni o frână pentru întregul sistem economic și social. Iar întrebarea esențială nu este doar câți pensionari are România, ci câți oameni activi poate păstra, forma și plăti suficient de bine încât să susțină ceea ce urmează.
România nu duce lipsă doar de investiții, ci de forță de muncă activă, calificată și stabilă. Iar într-o economie care îmbătrânește, această lipsă devine tot mai greu de ascuns.
