Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, susține că lumea nu asistă la sfârșitul globalizării, ci la o renegociere a ei. În analiza publicată de FinancialIntelligence.ro, el arată că modelul economic construit în ultimele decenii pe eficiență maximă, lanțuri lungi de aprovizionare și costuri reduse de producție este împins acum către o nouă etapă, în care reziliența, securitatea și autonomia strategică cântăresc tot mai mult.
Globalizarea nu se încheie, dar își schimbă regulile
Mesajul central este unul nuanțat: globalizarea nu dispare, dar raporturile de putere, stimulentele și regulile care au făcut-o posibilă sunt reconfigurate. În locul unei economii mondiale organizate aproape exclusiv în jurul ideii de cost minim, Badea vede conturându-se o arhitectură mai fragmentată, în care statele și companiile caută simultan eficiență și protecție.
Câștiguri mari, costuri distribuite inegal
Analiza pornește de la bilanțul ambivalent al globalizării. Pe de o parte, aceasta a accelerat circulația bunurilor, capitalului, tehnologiilor și cunoașterii, a extins piețele și a conectat economii care înainte funcționau mult mai izolat. Pe de altă parte, beneficiile nu au fost împărțite uniform. În unele economii avansate, relocarea unor activități industriale a produs pierderi concentrate de locuri de muncă și a alimentat nemulțumiri sociale, mai ales acolo unde comunitățile au simțit că pierd controlul asupra unor capacități strategice.
Din această perspectivă, Badea spune că problema nu este absența bunăstării, ci distribuția ei inegală. Câștigurile globale au fost reale, însă costurile au fost resimțite disproporționat de anumite regiuni, sectoare și categorii sociale. Tocmai aceste pierderi concentrate au ajuns să aibă o greutate politică mai mare decât avantajele difuze ale consumatorilor sau ale economiei în ansamblu.
De la interdependență la vulnerabilitate percepută
Un alt punct important al textului este schimbarea de percepție asupra interdependenței. Dacă mult timp aceasta a fost privită ca un avantaj al globalizării, astăzi ea este văzută tot mai des și ca o vulnerabilitate. În acest context, criteriile economice tradiționale sunt completate de altele: siguranța aprovizionării, controlul tehnologiilor critice, securitatea energetică și apropierea geopolitică a partenerilor.
Badea leagă această mutație de apariția unor politici precum regionalizarea, friend-shoring-ul, near-shoring-ul și subvenționarea industriilor strategice. În lectura sa, acestea nu înseamnă neapărat o revenire la autarhie, ci o repoziționare a globalizării către un model în care reziliența economică devine la fel de importantă ca eficiența.
Blocuri economice, tarife și costul rezilienței
Analiza descrie o economie mondială tot mai structurată în blocuri economice și geopolitice. Competiția dintre marile puteri, restricțiile la exportul unor tehnologii și revenirea tarifelor comerciale sunt prezentate drept semne ale unei noi paradigme. În acest cadru, lanțurile de aprovizionare construite în interiorul unor blocuri politice pot fi mai sigure în anumite situații, dar rareori sunt cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor.
Prim-viceguvernatorul BNR afirmă că reziliența presupune adesea o „primă de asigurare” economică: duplicarea capacităților de producție, reducerea accesului la furnizori competitivi și restrângerea piețelor pot afecta productivitatea. Cu alte cuvinte, securitatea economică are un preț, iar acel preț poate fi plătit prin eficiență mai mică și costuri mai mari pentru consumatori și companii.
În același timp, Badea avertizează că tarifele pot avea efecte ambivalente. Ele pot proteja temporar anumite industrii și pot fi folosite ca instrument de negociere, dar pot genera și represalii, pot majora prețurile și pot afecta sectoarele care depind de bunuri importate. Într-o economie profund interconectată, spune el, este greu de delimitat clar câștigătorii și perdanții unui conflict comercial.
O lectură strategică a tensiunilor comerciale
Textul merge mai departe și tratează războiul comercial prin prisma teoriei jocurilor. Badea invocă o „dilemă tarifară” și arată că, într-un joc non-cooperativ, protecționismul poate conduce la echilibre suboptime și la pierderi pentru toate părțile implicate. În simulările citate în articol, efectele asupra PIB real diferă în funcție de răspunsul celorlalți actori, inclusiv dacă apar sau nu măsuri de retorsiune.
Pe baza acestor scenarii, autorul discută și relația dintre SUA și restul Uniunii Europene, sugerând că asimetria pierderilor oferă hegemonului american o capacitate mai mare de a suporta escaladarea comercială. Totuși, concluzia sa nu este una de inevitabilitate a confruntării, ci de negociere: o cooperare cu Europa, chiar renegociată și pe baze diferite, ar putea permite atingerea unor obiective care, prin protecționism unilateral, rămân greu de împăcat.
În această logică, Badea vorbește despre o „imposibilă trinitate” pentru SUA: dolarul ca monedă hegemonică, salarii ridicate pe piața internă și excedent comercial. Ideea sa este că nu toate aceste obiective pot fi maximizate simultan prin protecționism, în timp ce cooperarea ar putea oferi o soluție mai echilibrată.
Tehnologia complică izolarea economică
Un element important al argumentației este rolul tehnologiei. Inteligența artificială, digitalizarea, comunicațiile globale și mobilitatea capitalului intelectual fac mult mai dificilă izolarea completă a economiilor. Barierele vamale pot limita fluxurile de bunuri, iar restricțiile pot viza investiții sau tehnologii sensibile, însă circulația ideilor, a informației și a cunoașterii este mult mai greu de oprit.
De aici rezultă una dintre contradicțiile definitorii ale epocii actuale: lumea poate deveni mai fragmentată geopolitic și, în același timp, mai conectată informațional. Pentru Badea, această realitate arată că actualele tensiuni comerciale nu trebuie citite doar ca o ruptură între vechea și noua globalizare, ci și ca o încercare de renegociere a regulilor ei.
Riscul ca negocierea să devină fragmentare
Totuși, analiza nu este optimistă fără rezerve. Riscul major, spune autorul, este ca tarifele și represaliile să devină o stare permanentă. Dacă instrumentul de negociere se transformă în mecanism structural, iar criteriul geopolitic ajunge să domine criteriul economic, renegocierea globalizării poate degenera într-o fragmentare costisitoare, cu pierderi de eficiență și bunăstare pentru toate blocurile implicate.
În final, Badea formulează întrebarea esențială a momentului: ce va înlocui forma de globalizare cunoscută până acum? Răspunsul său nu este unul al închiderii, ci al reechilibrării. O lume mai rezilientă, spune el, nu trebuie să devină o lume mai săracă, iar securitatea economică nu trebuie confundată cu izolarea. Miza reală este construirea unui model în care eficiența să coexiste cu reziliența, securitatea și reducerea disparităților.
Într-o economie mondială tensionată, ideea poate părea modestă, dar tocmai de aceea este relevantă: nu revenirea la granițe economice rigide, ci capacitatea de a păstra deschiderea fără a ignora vulnerabilitățile pe care deschiderea le-a creat.
