Marcel Ciolacu a anunțat de când va produce efecte măsurile fiscale pentru care guvernul și-a asumat răspunderea.
Pachetul de măsuri fiscale a fost declarat constituțional de CCR. Judecătorii Curții Constituționale au respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea semnată de USR, Forţa Dreptei și deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, excluși din PNL în urma acestui demers, informează fanatik.ro.
De când crește salariul minim
Marcel Ciolacu a precizat că măsurile vor intra în vigoare imediat ce legea este promulgată. Premierul a mai declarat că Guvernul, împreună cu partenerii sociali, urmează să stabilească cuantumul creșterii salariului minim pe economie pentru construcții și agricultură.
”În momentul în care legea este promulgată. Vineri o să facem ședință de guvern, săptămâna viitoare urgent ședință cu toți partenerii sociali. După cum știți, o să luăm hotărârea în ceea ce privește salariul minim în construcții și agricultură”
„Împreună cu patronatele și sindicatele să stabilim cuantumul creșterii salariului minim pe economie pentru construcții și agricultură, astfel încât prin plata CASS nimeni să nu piardă niciun leu la salariu”
„Propunerea finală trebuie să fie acceptată și de partenerii sociali. Nu are importanță ce propune Ministerul de Finanțe sau ce consider eu”,
a declarat Marcel Ciolacu.
Printre altele, măsurile fiscale prevăd acordarea voucherelor de vacanță doar persoanelor cu salariu net sub 8.000 delei și limitarea nivelului sporurilor.