Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectele de ordine privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026-2027 și a Bacalaureatului 2027. Printre principalele noutăți se află modificări ale procedurii de evaluare și soluționare a contestațiilor, menite să crească acuratețea notării lucrărilor scrise.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noile prevederi introduc etape suplimentare de reanalizare și reevaluare atunci când există diferențe importante între notele acordate de evaluatori.
Cum se vor corecta lucrările la Evaluarea Națională
La Evaluarea Națională, în cazul evaluării inițiale, dacă între notele acordate de cei doi profesori evaluatori există o diferență mai mare de un punct la Limba și literatura română și Limba și literatura maternă, respectiv de 0,50 puncte la Matematică, evaluatorii vor fi notificați automat pentru reanalizarea punctajelor acordate.
Această etapă este introdusă în procesul de evaluare inițială. Dacă diferența de notare se menține și după reanalizare, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori pentru reevaluare.
Ministerul precizează că, în cazul probei de Matematică, diferența care duce la transmiterea automată a lucrării către reevaluare a fost redusă de la un punct la 0,50 puncte. După finalizarea evaluării, nota se va calcula pe baza celor patru note, după eliminarea celor două note extreme. Nota finală va reprezenta media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note-valori centrale.
Ce se schimbă la Bacalaureat 2027
Și pentru examenul național de Bacalaureat sunt propuse modificări în ceea ce privește evaluarea inițială.
În situația în care platforma de evaluare digitalizată semnalează o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi evaluatori, aceștia vor fi notificați automat pentru reanalizarea punctajelor.
Dacă diferența se menține după această etapă, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori pentru reevaluare. Și în acest caz, nota finală va fi calculată din cele patru note, după eliminarea celor două note extreme, prin media aritmetică a celor două note centrale, cu două zecimale și fără rotunjire.
Noi reguli și la contestații
Modificări sunt propuse și pentru etapa de soluționare a contestațiilor. La Evaluarea Națională, dacă între nota obținută la evaluarea inițială și cea de la contestații apare o diferență mai mare de un punct, în plus sau în minus, evaluatorii vor fi notificați automat pentru reanalizarea punctajelor.
Dacă diferența se menține, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori decât cei care au realizat evaluarea anterioară. Aceștia vor avea acces și la punctajele acordate anterior lucrării.
La Bacalaureat, pragul pentru această etapă rămâne de un punct. Dacă, după reanalizare, diferența dintre nota inițială și cea obținută la contestație este în continuare mai mare de un punct, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori. Ministerul Educației precizează că această prevedere reprezintă o modificare față de regula actuală, în care pragul este de 1,5 puncte.
Elevii vor putea vedea lucrările înainte de contestații
O prevedere importantă care se menține este posibilitatea ca elevii să își vizualizeze lucrările scrise după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.
Ministerul Educației și Cercetării subliniază că vizualizarea lucrării nu este o condiție pentru depunerea contestației. Măsura este menținută pentru ca elevii să poată lua o decizie mai bine fundamentată cu privire la contestarea notei obținute.
Calendarul examenelor la Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2027
Conform proiectelor aflate în consultare publică, Ministerul Educației propune următorul calendar:
- 12-23 aprilie 2027 – probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat;
- 14-18 iunie 2027 – probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului;
- 1 iulie 2027 – afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat, după contestații;
- 22-25 iunie 2027 – probele Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.
Ministerul spune că propunerea privind calendarul ține cont inclusiv de evoluția temperaturilor extreme din timpul verii, care poate afecta randamentul elevilor. De asemenea, calendarul urmărește să permită finalizarea examenului de Bacalaureat într-un termen care să nu afecteze înscrierea la facultate a candidaților care au nevoie de diploma de Bacalaureat. Un alt argument invocat de minister este dozarea efortului elevilor care se pregătesc simultan pentru Bacalaureat și admiterea la facultate, dar și al cadrelor didactice care fac parte din mai multe comisii de examen.
Vor fi stabilite și datele simulărilor
Proiectele aflate în consultare publică includ și propuneri privind calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027, astfel încât elevii și școlile să aibă din timp un calendar predictibil al activităților.
Ministerul Educației și Cercetării subliniază că propunerile privind evaluarea lucrărilor nu sunt singurele măsuri avute în vedere pentru creșterea acurateței procesului de notare, ci sunt prevederi care țin de metodologia-cadru supusă acum consultării.
Forma finală a documentelor va fi stabilită după încheierea perioadei de consultare, analiza feedbackului primit și ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării. Ulterior, documentele vor fi aprobate prin ordin de ministru.























