Simona Halep, 30 de ani, 19 WTA, se confruntă joi, 30 iunie, pe iarba londoneză cu Kirsten Flipkens, 36 de ani, 190 WTA, într-un meci care va începe după ora 18.30, informează Gazeta Sporturilor. Partida va fi transmis de Eurosport.
Halep, care a depășit-o în manșa inaugurală pe cehoaica Muchova, conduce cu 5-0 în meciurile directe cu Flikpens.
Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc la US Open 2016, în primul tur, când constănțeanca a trecut clar de veterana din Belgia, scor 6-0, 6-2. Simo nu a pierdut niciodată set împotriva lui Flipkens.
Tot pe terenul doi, de la ora 13.00, Irina Bara, locul 122 mondial, va evolua contra spaniolei Paula Badosa, locul 4 mondial.
În al treilea meci de pe terenul central, unde partidele încep la 15.30, Mihaela Buzărnescu, locul 127 mondial, va evolua contra americancei Coco Gauff, a 12-a jucătoare din lume.
În primul meci de pe terenul 3, Ana Bogdan, locul 111 mondial, va juca împotriva sportivei cehe Petra Kvitova, favorită numărul 25.