Universitatea Craiova – FCSB este derby-ul etapei a 11-a din Superliga, iar partida este programată duminică, 18 septembrie, ora 21.30. Universitatea Craiova a jucat în ultima perioadă la Severin, deoarece pe stadionul „Ion Oblemenco” a avut loc festivalul IntenCity.
Stadionul „Ion Oblemenco” a fost blocat vreme de mai bine de o lună și jumătate din cauza festivalului muzical „IntentCity”. Gazonul a fost extrem de afectat, astfel că suprafața de joc a trebuit înlocuită. La arena din Bănie se lucrează intens pentru ca echipa lui Mirel Rădoi să revină cât mai repede „acasă”.
La Severin, „Știința” obținut trei victorii, toate în campionat, și a bifat un egal, cu Hapoel Beer Sheva, în play-off-ul UEFA Europa Conference League.
Vești excelente pentru Universitatea Craiova!
Revenirea pe stadionul „Ion Oblemenco” ar putea să fie un plus pentru formația lui Mirel Rădoi. Gazonul de la Severin nu s-a prezentat în cele mai bune condiții, iar tribunele au fost aproape goale deoarece suporterii din Craiova nu au făcut deplasarea la Severin și echipa a fost susținută doar de locuitorii orașului.
Pe noul stadionul din Craiova, Universitatea are un palmares negativ cu FCSB. De la inaugurarea din 2017, oltenii au câștigat 3 meciuri din 9 jucate cu „roș-albaștrii” acasă. Restul de 6 au fost înfrângeri.
Înaintea meciului cu FCSB de pe stadionul „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova trebuie să joace duminică, 11 septembrie, ora 21.30, în etapa a 10-a din Superliga, cu CFR Cluj, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.