Veste mare pentru Universitatea Craiova în plin play-off. Eugen Neagoe a primit vești bune înaintea derby-ului cu Rapid București. Elvir Koljic s-a antrenat alături de restul lotului Universității Craiova, potrivit fanatik.ro.
Derby-ul Universitatea Craiova – Rapid București este programat în Duminica Paștelui, de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Eugen Neagoe răsuflă ușurat după ultimele teste medicale ale lui Elvir Koljic.
Veste mare pentru Universitatea Craiova în plin play-off
Universitatea Craiova continuă lupta pentru calificarea în preliminariile Conference League, iar duminică vor primi vizita celor de la Rapid, formație care a anunțat că are ca obiectiv clasarea pe podium. Oltenii au primit vești bune din partea staff-ului medical înaintea derby-ului de pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Eugen Neagoe a avut emoții cu Elvir Koljic în timpul meciului Farul Constanța – Universitatea Craiova, scor 3-2, fiind înlocuit în minutul 64. Internaționalul bosniac a resimțit dureri musculare, iar Eugen Neagoe nu a vrut să riște o accidentare grave a vârfului aflat într-o formă excelentă.
Ultimele teste medicale în privința lui Elvir Koljic i-au liniștit pe oficialii Universității Craiova, deoarece nu au scos la iveală o problemă gravă. „Dragonul” are șanse mari să fie în lotul „alb-albaștrilor” pentru derby-ul cu Rapid București, conform gsp.ro.
Elvir Koljic s-a alăturat lotului „alb-albaștrilor” în baza de pregătire „Ilie Balaci”. Internaționalul bosniac a făcut o parte din antrenamentele conduse de Eugen Neagoe, iar oltenii nu își fac griji că nu va fi recuperat până la derby-ul de duminică.
Întoarcerea lui Elvir Koljic la Craiova
Elvir Koljic înscrie tot mai des! Ca în primul său sezon în Bănie, 2018/2019, înainte de a se accidenta grav la echipa națională a Bosniei, o ruptură de tendon femural ce a dat parcă startul unui șir lung de probleme medicale întinse pe parcursul următorilor ani.
Și în acest sezon, bosniacul a bifat o accidentare serioasă. La același tendon femural. Operat apoi la Barcelona, Elvir a stat aproape 5 luni pe tușă (1 septembrie 2022 / 28 ianuarie 2023), însă apoi, treptat, a intrat pe un trend ascendent.
Creștere care s-a materializat în ultimele 5 etape din Liga 1, când a marcat de 3 ori și a dat două pase decisive.