Eliminată în semifinalele Cupei României, Universitatea Craiova a ratat principalele obiective ale sezonului. Președintele Sorin Cîrțu are și explicații pentru nereușitele oltenilor.
Universitatea Craiova a păstrat lupta în trei pentru câștigarea campionatului până la eșecul de pe teren propriu cu FCSB 0-1. În aceste condiții Cupa a rămas ultimul obiectiv major. Oltenii l-au ratat și pe acesta.
”Păcat. În toate obiectivele am fost la mâna noastră, dar le-am ratat și am dezamăgit maxim, că tot ne asociem cu Craiova Maxima, am greșit maxim.
De trei ori ne-au învins cei de la Sepsi, ne-au bătut și în campionat și de două ori în Cupă. De fiecare dată când jucăm cu ei e dificil, dar au și șansă. Dacă noi dădeam gol nu ajungeam în situația asta”,
a comentat Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu știe cauzele care au dus la aceste eșecuri
Sorin Cârțu a adăugat că știe cauzele care au dus la aceste eșecuri, dar că explicațiile, susținute de argumente, le va discuta doar cu patronul Mihai Rotaru. În plus, Sorin Cârțu atrage atenția asupra celui mai mare eșec, pierderea credibilității.
”Eu am explicații, dar nu vreau să le spun. Sunt pertinente și sunt susținute de argumente, dar asta le discut cu patronul Mihai Rotaru, nu în presă. Ne doare că am ratat niște obiective. Noi în fiecare an plecăm la drum cu gândul acesta să fim campioană, dar nu prea s-au aliniat astrele pentru noi”,
„Ne-am pierdut cel mai mare capital care dă identitate acestei echipe, publicul spectator. Am avut în două meciuri peste 40 de mii de fani și au plecat de la stadion cu capul în pământ”,
a declarat Sorin Cârțu.