Slovacia – România, ultimul meci al „tricolorilor” din grupa E de la Euro 2024, va avea loc miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, la Frankfurt.
Elevii lui Edi Iordănescu sunt pe primul loc în grupă după primele două meciuri. Au învins-o pe Ucraina, 3-0, și au pierdut cu Belgia, 0-2.
România e pe primul loc în grupa E, cu 3 puncte, la fel ca Belgia, Slovacia și Ucraina, dar cu cel mai bun golaveraj (+1, ca Belgia, dar naționala noastră a dat mai multe goluri, 3 față de 2). Pentru a ne califica de pe unul dintre primele două locuri, trebuie să nu pierdem cu Slovacia.
Pe lângă cea mai simplă variantă, România să facă minimum un egal cu Slovacia și să meargă în „optimi” de pe locul 1 sau 2, luni seară a devenit valabil în proporție de 99% și scenariul prin care ne-am putea califica de pe locul 3.
Dacă „tricolorii” pierd cu Slovacia, trebuie să fie îndeplinită, obligatoriu, o condiție pentru a termina pe locul 3. Și anume, Belgia să o bată pe Ucraina. La o înfrângere a elevilor lui Edi Iordănescu, orice alt rezultat decât victoria Belgiei ne trimite pe locul 4, iar România ar fi eliminată de la turneul final. Dacă pierdem la mai puțin de 5 goluri diferență cu Slovacia și Belgia bate Ucraina, suntem în „optimile” EURO 2024.
În cazul în care ambele meciuri se încheie cu remize, cele patru echipe vor termina la egalitate, cu patru puncte.
Cine e arbitru la Slovacia – România
Slovacia – România, al treilea meci din Germania al tricolorilor, va fi condus de o brigadă din Germania, avându-l la centru pe Daniel Siebert (40 de ani). Arbitru FIFA din 2015, Daniel Siebert nu a mai arbitrat niciodată naționala României, dar a condus un meci al Slovaciei, la EURO 2020, cu Suedia, 1-0 pentru scandinavi. Daniel Siebert a oficiat și la CM 2022 din Qatar. Daniel Sibiert a oficiat în 2016 meciul FCSB – Sparta Praga, scor 1-1, din preliminariile Ligii Campionilor.
- Arbitru: Daniel Siebert (Germania)
Asistenți: Jan Seidel, Rafael Foltyn (Germania)
Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania)
Asistenți VAR: Christian Dingert (Germania), Massimiliano Irrati (Italia)
Arbitru de rezervă: Felix Zwayer (Germania)
Echipe probabile Slovacia – România la EURO 2024
Lotul Slovaciei este mult mai bine cotat decât cel al României: 156,40 milioane de euro vs. 92,13 milioane de euro, conform transfermarkt.com, scrie fanatik.ro.
Cea mai mare valoare de piață o are fundașul stânga David Hanko, de la Feyenoord, 35 de milioane de euro, în timp ce de la noi stoperul Radu Drăgușin, de la Tottenham, valorează 25 de milioane de euro.
Slovacia, aflată la cel de-al treilea turneu final EURO consecutiv, este prima echipă care a aliniat în primul ”unsprezece” la EURO doi jucători de câmp de 37 de ani, Peter Pekarik și Juraj Kucka.
- Slovacia: Dubravka – Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda – Schranz, Bozenik, Haraslin. Selecţioner: Francesco Calzona
România: Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – N. Stanciu, M. Marin, R. Marin – I. Hagi, Drăguș, Coman. Selecționer: Edward Iordănescu
Program meciuri și rezultate grupa E EURO 2024
- 17 iunie: România – Ucraina 3-0
17 iunie: Belgia – Slovacia 1-0
21 iunie: Slovacia – Ucraina 1-2
22 iunie: Belgia – România 2-0
26 iunie: Slovacia – România (ora 19:00, Frankfurt)
26 iunie: Ucraina – Belgia (ora 19:00, Stuttgart)
Clasament grupa E la Campionatul European din Germania
- România 3 puncte (golaveraj 3-2)
- Belgia 3 puncte (golaveraj 2-1)
- Slovacia 3 puncte (golaveraj 2-2)
- Ucraina 3 puncte (golaveraj 2-4)