Revenire de senzație la Universitatea Craiova chiar înaintea derby-ului oltenilor cu CFR Cluj care este programat duminică, 10 aprilie, ora 20.30.
Lyes Houri și-a încheiat perioada de recuperare la Clairefontaine, iar acum a revenit la formația antrenată de Laurențiu Reghecampf pentru a continua pregătirea sub comanda staff-ului Universității Craiova.
Lyes Houri a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului, a fost operat și a mers în Franța pentru a efectua recuperarea după intervenția chirurgicală.
Lyes Houdi a revenit în Bănie
Houdi a revenit în Bănie la începutul acestei săptămâni și continuă recuperarea la Universitatea Craiova. Francezul a trecut peste cea mai dificilă perioadă, doar că mai trebuie să lucreze ca să își recupereze musculatura pe care o avea înainte să fie accidentat.
Lyes nu a mai jucat de pe 2 decembrie anul trecut, atunci când a fost integralist într-o victorie cu Filiași, 3-0, în Cupa României.
Lui Reghecampf i-a lipsit mijlocașul francez, pentru că el fusese un om important înainte să fie accidentat. Jucase în nouă meciuri din campionat, opt ca titular, și marcase un gol.
Universitatea Craiova l-a adus din Ungaria mai ales datorită randamentului pe care Houri îl avusese la Viitorul, primul club din România în care s-a aflat mijlocașul ofensiv. Hagi îl folosise în 46 de partide în care Lyes înscrisese de patru ori.