Universitatea Craiova i-a transferat în această iarnă pe Alexandru Ișfan și pe nord-macedoneanul Gjoko Zajkov. Oltenii nu vor să se oprească aici. Mihai Rotaru continuă transferurile pentru lupta la titlu.
Pe lista lui Mihai Rotaru se află Jair Tavares Silva, unul dintre cei mai buni mijlocași din Superliga.
Oficialii de la Petrolul confirmă tratativele pentru Jair
După ce a vorbit despre problemele financiare pe care le are Petrolul, Claudiu Tudor, președintele formației din Ploiești, a dezvăluit că „lupii galbeni” se pregătesc să se despartă de un fotbalist important în această iarnă.
Oficialul grupării de pe „Ilie Oană” a dezvăluit că Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova negociază pentru transferul lui Jair Tavares Silva, jucătorul care a intrat în atenția oficialilor din Bănie după plecarea lui Mirel Rădoi.
În cazul în care se va oficializa transferul lui Jair Tavares Silva la Universitatea Craiova, atunci brazilianul o să fie al treilea fotbalist care ajunge sub comanda lui Eugen Neagoe în perioada de mercato din această iarnă după Alexandru Ișfan și Gjoko Zajkov.
Jair Tavares Silva, mijlocașul central al celor de la Petrolul, a ajuns la formația din Ploiești pe 17 iunie 2022 și mai are contract cu gruparea „lupilor galbeni” până pe 30 iunie 2024. Fotbalistul brazilian în vârstă de 28 de ani a jucat în sezonul 2022 – 2023 în 22 de meciuri, a dat două goluri și a oferit două pase decisive.
Jair a început fotbalul la Ituano, iar pe parcursul carierei a mai jucat pentru AC Oulu, Ilves și HJK Helsinki.






















