Universitatea Craiova şi-l doreşte pe Marius Ştefănescu, vedeta celor de la Sepsi OSK, oltenii pregătindu-se să-l oferteze pe jucătorul de 25 de ani dorit de FCSB şi de Rapid.
Mihai Rotaru este gata să ofere o sumă importantă de bani, dar şi jucători la schimb, cei vizaţi fiind Alexandru Cîmpanu şi Alexandru Işfan, cei care evoluează pe acelaşi post cu Marius Ştefănescu, dar care nu au confirmat în Bănie.
Mihai Rotaru încearcă să dea lovitura pe final de mercato
Sepsi e chiar invitată să aleagă unul dintre cei doi atacanţi de bandă dreaptă. Dacă Işfan nu a prins lotul acum două etape, în runda trecută, George Alexandru Cîmpanu este cel care nu s-a aflat pe foaia de joc întocmită de Laurenţiu Reghecampf.
Marius Ştefănescu este oltean, născut la Caracal, iar cota se piaţă este de 1,2 milioane de euro. Deşi nu a marcat niciun gol în acest sezon, jucătorul de bandă are trei assist-uri şi încă două penalty-uri obţinute în cele 11 meciuri în care e evoluat pentru Sepsi.
După plecarea lui Andres Dumitrescu la Slavia Praga, Sepsi îl poate aduce pe Basilio Ndong, internaţionalul din Guineea Ecuatorială, cel care nu mai este utilizat în flancul stâng la Universitatea Craiova, după revenirea lui Nicuşor Bancu după accidentare, potrivit prosport.ro.
Echipa patronată de Mihai Rotaru l-ar fi dorit la pachet şi pe Nicolae Păun, mijlocaşul central de 24 de ani, cotat la 1,3 milioane de euro, fiind pregătită, pe lângă o sumă de bani, să-i trimită la Sf. Gheorghe şi pe Alexandru Mateiu sau pe Mihai Căpăţână.
Laurenţiu Reghecampf, discurs dur după umilinţa cu FCSB
Universitatea Craiova a fost învinsă clar de FCSB, scor 0-3, în derby-ul din Ghencea.
La finalul meciului, Reghecampf a tras concluziile şi a recunoscut că a fost extrem de dezamăgit de atitudinea unor jucători olteni. Mai mult de atât, tehnicianul promite că vor avea loc nişte schimbări la echipă.
„O primă repriză foarte slabă din toate punctele de vedere. N-am fost agresivi, am pierdut multe mingi, am pierdut goluri din posesia noastră. Am foarte multe lucruri care îmi vin în cap și trebuie să le ordonez cumva, să analizez”
„Dar sunt foarte multe momente când arătăm că o echipă normală, nu una care își dorește să câștige. Am spus ‘sper’! (n.r. că echipa vă arata altfel). Trebuie să fac analiza, poate nu am ales cei mai buni jucători. Poate unii ar trebui să gândească și să încerce să pună mai mult suflet în anumite momente”
„Nu dau vina pe nimeni, am pierdut ca o echipă, trebuie să ne revenim tot împreună. Pe hârtie în atac arătăm bine, dar Koljic nu și-a revenit, Ivan joacă pe o poziție care nu e 100% a lui”,
a spus Reghecampf potrivit digisport.ro.