Universitatea Craiova și-a încheiat stagiul de pregătire din Antalya, iar în anul competițional 2024 debutează cu un meci de foc, duminică, în Bănie, contra campioanei Farul! În paralel însă, șefii clubului vor continua să lucreze la întărirea lotului.
Iar ceea ce se poate remarca în acest mercato invernal, până acum, este o schimbare de strategie a patronului Mihai Rotaru. N-a mai ieșit pe piața internă, ci s-a orientat în afara granițelor și în propria curte, potrivit gsp.ro.
Mai întâi l-a adus, gratis, pe fundașul dreapta Pyry Soiri, de la HJK Helsinki. Apoi a plusat cu apărătorul central Denil Maldonado, transferat tocmai din Honduras. de la Montagua.
Împrumut până-n vară, contra a 200.000 de euro, cu drept de cumpărare în schimbul a 500.000 de euro, dacă îl convinge pe antrenorul Ivaylo Petev.
Mihai Rotaru l-a transferat pe Alexandru Ișfan în Superliga!
Transferat cu surle şi trâmbiţe de la FC Argeş în urmă cu un an, contra sumei de 650.000 de euro, Alexandru Işfan nu a reuşit să se impună la Universitatea Craiova.
Evoluţiile lui slabe au făcut ca publicul din Bănie să-şi piardă răbdarea cu el şi să-i conteste valoarea. Acum nici conducătorii nu-l mai vor la echipă şi au motive să regrete transferul.
Işfan a evoluat în doar 27 de meciuri, în 20 a fost titular şi nu a reuşit niciun gol! Asta în ciuda faptului că postul său este de mijlocaş ofensiv.
Alexandru Ișfan, extrema dreapta în vârstă de 23 de ani de la Universitatea Craiova, pleacă din Bănie, dar rămâne în Superliga.
Alexandru Ișfan îi părăsește pe olteni
La un an de la sosirea sa la Universitatea Craiova, Alexandru Ișfan îi părăsește pe olteni însă nu definitiv.
Alexandru Ișfan ar urma să ajungă la Petrolul Ploiești, sub formă de împrumut, până în vara anului viitor, fără opțiune de cumpărare, susține Fanatik.
Această mutare se face după ce alte două echipe din Superliga, Universitatea Cluj și Hermannstadt, ar fi refuzat să îl împrumute pe Alexandru Ișfan.
Fotbalistul mai are contract cu Universitatea Craiova până în vara anului 2026.
Transferul lui Alexandru Ișfan, criticat
Sorin Cârțu, fost președinte la Universitatea Craiova, a dat de înțeles că nu știe de ce Mihai Rotaru l-a transferat pe Alexandru Ișfan.
„Sunt în continuare dezamăgit și îmi pun întrebări vis a vis de Ișfan, cât de greșit s-a făcut acest transfer și dacă ar trebui să mai facă parte din echipa asta”
„Poate băgat undeva, un schimb undeva… În orice caz, acolo trebuie gândit acolo un jucător care chiar să își pună amprenta. Pentru banii care s-au dat pentru acest jucător… Nu justifică nimic prestațiile pe care le are”,
spunea Sorin Cârțu, în urmă cu o lună.
Mihai Rotaru e aproape să îl vândă pe Jovan Markovic
Jovan Markovic, atacantul Universității Craiova, ar putea obține un transfer în Serie A, primul eșalon al fotbalului italian, potrivit prosport.ro.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, este gata să se întâlnească cu reprezentanții clubului interesat de serviciile vârfului de la gruparea din Bănie.
Salernitana, ultima clasată din Serie A, l-a luat în vizor pe Jovan Markovic, vârful Universității Craiova, anunță Fanatik.
Clubul vrea să afle care ar fi preţul pentru care Rotaru s-ar despărţi de Markovic, dar şi ce intenţii are Universitatea Craiova cu atacantul care a marcat de cinci ori în prima parte a stagiunii.
Chiar dacă are doar 22 de ani, Jovan Markovic este unul dintre cei mai vechi jucători ai oltenilor. A fost promovat la echipa mare în martie 2019, când avea doar 16 ani. În ciuda unei ascensiuni importante de la o vârstă fragedă, cariera atacantului a avut mai multe cumpene.