Universitatea Craiova a reușit să obțină un punct din meciul cu CFR Cluj, datorită unui gol marcat de Gustavo în minutul 96. Laurențiu Reghecampf a evidențiat atitudinea fotbaliștilor săi și a transmis că rezultatul de egalitate este minimul pe care Universitatea Craiova merita să-l obțină, având în vedere ocaziile avute.
Laurențiu Reghecampf a recunoscut că are probleme în privința alcătuirii lotului pentru meci, din cauza accidentărilor, listă a indisponibilităților pe care au intrat și Ștefan Baiaram, care a ieșit cu probleme medicale, și Elvir Koljic, suspendat.
”Cred că e un punct câștigat cu foarte multă muncă. Din păcate, nu am reușit să marcăm și la celelalte ocazii pe care le-am avut. Mă bucură atitudinea jucătorilor, pentru că este greu, avem mulți jucători accidentați, multe probleme de lot. Am avut cinci-șase jucători U21, l-am avut pe Conte care vine după o pauză foarte lungă și a trebuit să-l luăm pe bancă. Îl avem pe Koljic suspendat.
Sper să revină jucătorii și să ne montăm să câștigăm primele trei puncte. Avem nevoie de puncte, nu este nicio presiune, presiunea este pe mine. Întotdeauna le-am spus jucătorilor că voi ieși în față și îi voi apăra. Nu am făcut ceva la pauză. CFR, în prima repriză, a marcat un gol și a mai avut o ocazie la Omrani. Noi am avut ocazii, a fost faza lui Koljic și momente pe care trebuia să le fructificăm mult mai bine. Eu știu ce muncesc zi de zi, ce fac zi de zi, ce se întâmplă la antrenamente, dar la final de săptămână avem nevoie de jucători cu experiență”,
a declarat Laurențiu Reghecampf.
După încă două puncte pierdute, Universitatea Craiova rămâne pe locul 5 în Liga 1, cu 36 de puncte acumulate în 24 de runde.






















