Universitatea Craiova nu a reușit nici în acest sezon să-și îndeplinească obiectivele. A terminat tot pe locul 3 în campionat, iar în Cupă a fost eliminată în semifinale. Oltenii anunță că vor lua măsuri.
Universitatea Craiova și-a asigurat prezența în preliminariile Conference League, după victoria cu FC Botoșani, scor 2-0. Calificarea în preliminariile Conference League nu l-a făcut pe Sorin Cârțu să uite de ratarea celor două obiective propuse în acest sezon, câștigarea Cupei României și a titlului.
Președintele oltenilor a declarat că este dezamăgit de faptul că Universitatea Craiova a terminat această ediție de campionat fără un trofeu.
„Sunt bucuros pentru ceea ce am realizat noi și vom vedea cum ne comportăm în continuare. Obiectivele sezonului au fost Cupa României și campionatul. Am fost aproape, dar din păcate nu s-au realizat. Am fost aproape de cupă, dar trăim cu amărăciunea unui an în care nu am luat niciun trofeu”,
a spus Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu: „Nu mai e de acceptat o asemenea rușine”
„A fost un an dezamăgitor pentru noi, obiectivele erau campionatul, Cupa și nu am avut parte de niciunul. Am fost aproape, dar nu am reușit. Dar am fost dezamăgiți cu Cupa, aici a fost marea dezamăgire, în ultimul moment. Dacă și anul ăsta o să fim puși în asemenea rușine, până la urmă de ce dracu mai tragem atâta pe tot campionatul dacă nu reușim să ne facem o imagine internațională?”
„Dacă nu avem și o imagine și o importanță internațională, parcă nu ai făcut nimic. Pe plan intern suntem o forță, ne batem în fiecare an pentru 1, 2, dar nu tot timpul reușim și suntem pe 3. Tot timpul la 3, nu putem să sărim de 3”,
a explicat Sorin Cârțu.