Gigi Becali a transmis că are de gând să transfere un golgheter la formația sa! Patronul de la FCSB a luat o decizie imediat după ce campioana României s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
FCSB a trecut de „dubla” cu Maccabi Tel Aviv și s-a calificat în turul al treilea preliminar al UEFA Champions League, acolo unde bucureștenii vor da peste Sparta Praga, scrie prosport.ro.
După meciul retur cu campioana din Israel, latifundiarul din Pipera a anunțat că deși este mulțumit de atacanții David Miculescu și Daniel Popa, vrea să aducă la FCSB un nou vârf, capabil să devină golgheter al formației sale.
„(n.r. se simte lipsa unui atacant) Da, așa este! Am avut ocazii, dar n-am avut marcator. Bine, eu cred și în David Miculescu, cred și în Daniel Popa, dar ne trebuie unul mai…”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali încă speră că Florin Tănase va semna cu FCSB. După calificarea formației sale în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, acesta a ținut să-l laude pe atacant și i-a transmis că îl așteaptă la echipa lui.
„Tănase e prietenul meu, vine oricând vrea el. Mai spun eu de saudiți, mai glumesc, dar el este prietenul meu, jucător valoros. Tănase poate rezolva problema atacantului la noi”, a mai spus Becali.
Florin Tănase îl ține în așteptare pe Gigi Becali
Finanțatorul „roș-albaștrilor i-a oferit un salariu de 30.000 de euro pe lună lui Florin Tănase, însă jucătorul legitimat ultima dată la Al-Okhdood a spus că așteaptă să vadă dacă va primi o propunere mai avantajoasă.
O decizie finală cu privire la viitorul său ar urma să fie luată la jumătatea lunii august, după cum a dezvăluit atacantul.
„Am vorbit, țin legătura mereu cu Ferguson (n.r. – Gigi Becali). Vedem ce va fi, voi alege, evident, cea mai bună ofertă. Am și alte oferte, da, din zona arabă. (n.r. – Dacă FCSB ar ajunge în play-off-ul Champions League, ai opta spre o revenire?) Da, normal, dar depinde și de termeni, de ofertă”
„Sunt jucător liber de contract și vreau să aleg cea mai bună ofertă pentru mine. Nu mi-am stabilit un termen pentru a lua o decizie. Cam pe la jumătatea lui august (n.r. – încep campionatele în zona arabă)”, a spus Florin Tănase, potrivit publicației iamsport.ro.
Florin Tănase a evoluat în perioada 2016-2022 la FCSB, timp în care a evoluat în 228 de partide pentru Campioana României și a marcat nu mai puțin de 83 de goluri. Pe parcursul sezonului în curs, internaționalul român a fost zărit la mai multe meciuri ale trupei antrenate de Elias Charalambous.
Becali își face planurile pentru grupele Champions League
Pentru finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, nu există o altă variantă decât grupele Champions League. Fără emoții, latifundiarul din Pipera a declarat chiar la finalul confruntării retur cu Maccabi Tel-Aviv că obiectivul fotbaliștilor săi este să ducă echipa în grupele celei mai prestigioase competiții pentru echipele de club.
„Sunt foarte fericit de calificare, dar nu sunt mulțumit de prestația echipei. Trebuia să marcăm un gol încă din prima repriză, de asta nu sunt mulțumit. Sunt fericit de calificare. Eu vreau în Liga Campionilor. Dacă vreau în Liga Campionilor, trebuie să marcăm goluri. Nu vreau să discut de Europa League. Vreau să discut doar de Champions League. Lumea spunea că avem șanse minime să trecem de Maccabi. Uite că i-am bătut pe Maccabi”
„Nu știu ce să spun acum. Am avut și eu mari emoții, mă bucur că ne-am calificat, dar jocul trebuie să fie mai bun. Ei nu au pus presiune. Au intrat în careu? I-ați văzut în careu? Maccabi nu a intrat în careu deloc! Au fost șuturi de astea…Noi am avut și Luis Phelipe și Popa. Popa trebuia să bage capul în ea, să o bage în poartă. Am avut șutul lui Olaru, care a fost scos printr-o minune”, a spus Gigi Becali pentru DigiSport.