Gigi Becali a anunțat ce fotbalist din Superliga revine la FCSB pentru sezonul următor de Superliga.
FCSB este favorită la câștigarea titlului de campioană, dar patronul echipei face deja planuri pentru noul sezon, sperând la evoluție cât mai bună atât în campionat, cât și în cupele europene.
În acest context, patronul echipei a anunțat deja primul fotbalist care vine în Ghencea. Este vorba despre mijlocașul Alexandru Musi, care sezonul acesta joacă, sub formă de împrumut la Petrolul, unde a avut evoluții foarte bune.
Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii
Musi are 19 ani și jumătate și poate fi folosit ca jucător Under 21 până în 2026.
„Din vară îl luăm, normal că îl luăm înapoi. E tehnic, îmi place de el. Dar n-are tupeul ăla la finalizare. Driblează, e bun, dar dacă nu ai explozie la finalizare, dacă nu dai goluri… De Băluță nu poți să spui, că e anti-gol, dar e argintul viu. Îți face faze de gol, destabilizează echipe, chiar dacă nu dă gol.Musi nu destabilizează echipe. De luat îl luăm pe Musi. Ce rost are să îl lăsăm acolo? E jucătorul nostru”,
a spus latifundiarul din Pipera, la Fanatik.
Alexandru Musi a fost la Valencia
Musi a început fotbalul în Spania, la Valencia, acolo unde a locuit alături de părinții săi. El a mărturisit că tatăl său l-a dus pe Mestalla, prima partidă văzută fiind Valencia – Zenit St. Petersburg, meci în care a fost impresionat de brazilianul Hulk.
„Nu pot să spun că mi-am dorit să ajung ca el, dar mi-a plăcut. Eu de mic am fost îndrăgostit de minge, am avut mereu o minge lângă mine. Mai am un frate și două surori, eu sunt cel mai mic. Tata și unchiul meu vin la fiecare meci, fratele meu stă în Anglia, el era mai bun ca mine, dar nu s-a ținut de fotbal”,
a spus Alexandru Musi.
După ce a revenit în România, bunica sa l-a dus la FCSB, unde a impresionat și a debutat la 17 ani, chiar la prima echipă. Ulterior, a fost împrumutat un sezon la Poli Iași, și acum este la Petrolul, unde are cel mai bun an, fiind titularizat constant de antrenorul Florin Pîrvu, cel care i-a dat încredere și i-a ridicat cariera.
Alexandru Musi face cel mai bun sezon al său pe prima scenă fotbalistică din România. Mijlocașul ofensiv, care este un produs 100% al Academiei FCSB, a marcat cinci goluri și a oferit trei assist-uri în toate competițiile.