Schimbare esențială pentru cluburile din SuperLiga și pentru întreg fotbalul românesc după ședința de marți a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.
Membrii Comitetului Executiv al FRF au votat, în ședința de marți, anularea obligativității ca jucătorii să semneze contracte la 16 și 19 ani cu cluburile la care s-au format.
Schimbare esențială în fotbalul românesc
Fotbalul românesc s-a confruntat cu o prevedere unică în lume, conform AFAN (Sindicatului Fotbaliştilor Amatori şi Non-amatori). Jucătorii care au împlinit vârsta de 16 și 19 ani erau obligați să semneze un contract cu cluburile la care s-au format, dacă li se propune această înțelegere.
Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vrut cu orice preț să obțină schimbarea acestei prevederi din regulamentele fotbalului românesc.
Concret, membrii prezenți la ședință au votat pentru anularea obligativității ca jucătorii sa semneze contracte la 16 ani și la 19 ani cu cluburile care i-au format.
Emilian Hulubei, prima reacție după schimbarea din fotbalul românesc
Emilian Hulubei a fost în discuții avansate cu Federația Română de Fotbal pentru ca juniorii să nu mai aibă obligația să semneze contracte cu echipele la care s-au format. Președintele AFAN a declarat că inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a recomandat schimbarea acestei reguli.
„E o decizie istorică! De ani de zile luptăm pentru desființarea acestei reguli! Am reușit, în sfârșit, cu concursul FRF! Jucătorii depind doar de ei, își pot decide viitorul singuri, nu mai sunt legați de cluburile care i-au format”
„Am câștigat procese la TAS în speța asta, inclusiv Tribunalul recomandase schimbarea regulii, a constatat că nicăieri în lume juniorii nu mai erau legați de cluburi”,
a declarat Emilian Hulubei pentru fanatik.ro.
Ce riscau jucătorii care refuzau să semneze contractele
Până la votul privind anularea obligativității de a semna un contract cu cluburile la care s-au format, jucătorii de 16 și 19 ani erau obligați să semneze un contract cu minim 800 lei pe lună pe o perioadă de 3 ani de zile până la vârsta de 19 ani.
Cu un an înainte ca jucătorul să împlinească vârsta de 19 ani, clubul ar fi trebuit să-i propună un nou contract fotbalistului cu o valoare minimă de 1500 lei (Liga 3), 2000 de lei (Liga 2) și 2500 de lei (Liga 1).
În cazul în care refuza să semneze contractul, jucătorul ar fi riscat o suspendare de 2 ani, dar și penalități financiare. Nu puține au fost ocaziile în care Emilian Hulubei, președintele AFAN, a mers la TAS pentru a apăra jucătorii.
2 ani suspendare riscau jucătorii de 16 și 19 ani care nu semnau cu formațiile la care s-au format