Doi jucători importanți vor părăsi Universitatea Craiova la sfârșitul acestui campionat. Ei au intrat în ultimele șase luni de contract, iar oficialii clubului nu le-au făcut oferte de prelungire.
Dan Nistor și Alexandru Mateiu vor deveni liberi de contract la finalul actualului campionat.
Dan Nistor este titular de drept în trupa lui Laurențiu Reghecampf, în timp ce Mateiu și-a pierdut de ceva vreme locul în primul „11” al oltenilor, în principal din cauza accidentărilor suferite.
De ce ezită oficialii Universității Craiova să le prelungească contractele
Dan Nistor și Alexandru Mateiu se numără printre veteranii din lotul Universității Craiova, acesta fiind de altfel, motivul pentru care oficialii olteni nu au făcut nicio ofertă de prelungire.
Nistor are 33 de ani și evoluează la Universitatea din 2020 când a fost transferat de gruparea din Bănie de la Dinamo. S-a impus de la început în primul „11”. A fost și este unul dintre jucătorii cheie ai oltenilor indiferent de numele antrenorului.
Alexandru Mateiu, în vârstă de 32 de ani, nu este doar unul dintre cei mai experimentați jucători ai „alb-albaștrilor”, ci și unul dintre cei mai longevivi.
Alexandru Mateiu a ajuns la Universitatea Craiova în 2014, de la FC Brașov. Și în cazul lui, indiferent de cine a stat pe banca tehnică, a fost unul dintre jucătorii în jurul căruia se construia echipa.
În acest sezon, Mateiu a ieșit din calculele antrenorului Laurențiu Reghecampf și ar fi dispus să încerce o nouă aventură fotbalistică. Sepsi Sfântu Gheorghe este unul dintre cluburile la care ar putea ajunge cei doi jucători ai Universității Craiova.