FCSB a învins-o pe CSU Craiova, scor 3-2, în derby-ul rundei #17 din Liga 1.
Patronul roș-albaștrilor, a intrat în direct după victoria din Bănie. Înainte de a dialoga cu moderatorul, Becali a dorit să sublinieze că Toni Petrea a efectuat schimbările.
„Mai întâi vă răspund eu, ca să nu mă mai întrebați voi: schimbările le-a făcut Petrea! Hai, altă întrebare!”
a declarat Gigi Becali.
Singurul fotbalist introdus la pauză de FCSB, a decis meciul cu golul lui din prelungiri.
Gigi Becali: „Craiova a ieșit din lupta la titlu!”
Gigi Becali nu o mai ia în considerare pe Universitatea Craiova în lupta la titlu.
„Trebuie să luați în calcul că noi am jucat cu o Craiovă care e la 14 puncte de CFR. Ăsta a fost meciul anului pentru ea! 500% Craiova nu mai are nicio șansă la titlu de-acum! Ce să mai faci în play-off?!”
a mai declarat Gigi Becali.
Grație acestei victorii, FCSB s-a apropiat provizoriu la 5 puncte de liderul CFR, care are însă un meci mai puțin disputat. CSU Craiova rămâne pe 4, la 14 puncte de CFR și la 9 de FCSB.