Laszlo Balint a preluat-o pe Universitatea Craiova în această vară, după plecarea lui Laurențiu Reghecampf, însă rezultatele nu au fost de partea sa.
Balint a ajuns cu gruparea olteană în turul trei preliminar al Conference Legue, însă a pierdut prima manșă în compania celor de la Zorya Lugansk, scor 0-1. Acum, pentru formația finanțată de Mihai Rotaru urmează derbyul Olteniei, în compania celor de la FC U Craiova 1948. În Campionat, Universitatea Craiova are doar două puncte acumulate din trei jocuri disputate.
Meciul dimtre FC U Craiova 1948 și Universitatea Craiova este duminică, de la ora 21:30.
Laszlo Balint ar putea pleca de la Universitatea Craiova
Helmut Duckadam, fost oficial la FCSB-ului, este de părere că Laszlo Balint va fi demis de la Universitatea Craiova, dacă echipa olteană nu se va impune în partida cu FC U Craiova 1948.
”Dacă vor pierde meciul cu cealaltă echipă din Craiova, Balint va fi schimbat, nici nu se va aștepta meciul retur. Așa au zis și cu Reghecampf și l-au dat afară. Acolo trebuie să fie un antrenor care să se plieze pe stilul oltenesc. Balint nu se pliază”,
a declarat Helmut Duckadam.
Laszlo Balint, venit în această vară la Universitatea Craiova, este deja sub presiune. Antrenorul este convins că jucătorii săi vor avea o reacție pozitivă după ultimele rezultate dezamăgitoare.