Anunțul momentului despre transferul lui Alex Mitriță. Duminică, 7 aprilie, la scurt timp după fluierul final din duelul FCSB – Universitatea Craiova 2-0, care i-a dus pe roș-albaștri cu un pas uriaș mai aproape de titlu, Gigi Becali a intrat în direct, la TV, unde a anunțat ce transferuri intenționeză să facă pentru a ataca grupele Ligii Campionilor.
Printre numele menționate de patronul FCSB s-a regăsit și cel al lui Alexandru Mitriță, care traversează un sezon 2023 – 2024 foarte bun în tricoul Universității Craiova.
În 30 de meciuri pe care le-a jucat în Superliga pentru olteni, Mitriță a înscris 13 goluri și a oferit 11 pase decisive. Întrebat fiind dacă intenționează să îl oferteze pe mijlocaș, Gigi Becali a transmis:
„Putem și cu Mitriță, dar nu știu dacă vine, că e oltean. Dacă îi zici lui Rotaru o să îmi spună trei milioane”,
a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
Craioveanu a făcut dezvăluirea după oferta lui Becali
Apropiat al oltenilor și implicit al patronului Mihai Rotaru, Craioveanu a făcut dezvăluirea după oferta publică a lui Gigi Becali.
Pus în postura de a comenta despre șansele unui asemenea transfer, Gică Craioveanu, fost director de imagine la clubul lui Mihai Rotaru, a oferit un răspuns care nu a lăsat loc de interpretări:
„Mitriță nu va pleca de la Craiova. Asta ți-o semnez acum. E foarte atașat de Craiova, are familia acolo, Mihai Rotaru e nașul lui. Niciodată nu va pleca”,
a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Ce spunea Mitriță, în ianuarie 2024, despre transferul la FCSB
Alexandru Mitriță a reprezentat clubul FCSB în intervalul septembrie – decembrie 2013. El a fost transferat de Gigi Becali atunci pentru a putea fi utilizat în UEFA Youth League, însă Mitriță a bifat un meci și în tricoul echipei mari.
Concret, pe 26 septembrie 2013, Mitriță a evoluat 55 de minute în confruntarea de Cupă dintre FCSB și Avântul Bârsana, încheiată cu o victorie clară a roș-albaștrilor, 4-0.
În ianuarie 2024, Mitriță a fost întrebat despre scurta perioadă pe care a petrecut-o la FCSB și dacă ar fi deschis unei noi colaborări cu Gigi Becali în viitorul apropiat.
„Atunci a fost o experiență cu Viitorul. N-am avut ce face. Trebuia să jucăm meciurile în Champions League (n.r. – UEFA Youth League). Au fost meciuri importante pentru mine, am văzut cum este fotbalul din afară și aceea a fost prima mea experiență la un fotbal mult mai înalt. Face parte din viața mea acel lucru. (n.r. – S-ar întoarce la FCSB?) Cu siguranță n-aș putea să mă duc!”,
a declarat Mitriță, în ianuarie 2024, potrivit Fanatik.
Mitriță a fost doar împrumutat de FCSB în 2013. La acea vreme, el era legitimat la FC Viitorul, actuala Farul Constsanța. În 2015, Gică Hagi l-a vândut la Pescara, în Italia, pentru 500.000 de euro. De acolo, Mitriță s-a întors în România, în ianuarie 2018, și a semnat cu Universitatea Craiova.
Când revine Alexandru Mitriță
Mitriță va fi apt pentru partida de vineri cu Farul Constanța, de pe teren propriu.
”Alexandru Mitriță va fi recuperat până la meciul de vineri cu Farul Constanța. Are o entorsă de gleznă și nu s-a dorit să fie forțat la meciul cu FCSB”,
a spus o sursă din cadrul clubului.