Accidentat cu CFR Cluj și out de la națională pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia, Nicușor Bancu riscă să rateze derby-ul Universitatea Craiova – Rapid București.
Ivaylo Petev nu îl are încă pe Nicușor Bancu la ședințele de pregătire din Lunca Jiului, iar antrenorul bulgar are emoții mari cu internaționalul român. Căpitanul Universității Craiova s-a operat după ce a acuzat dureri în zona unui neg cu CFR Cluj și riscă să rateaze derby-ul cu Rapid București.
Un jucător important riscă să rateaze derby-ul cu Rapid
Nicușor Bancu este urmărit de ghinion, după ce s-a lovit la un neg în derby-ul cu CFR Cluj din Gruia, scor 2-1. Internaționalul român nu și-a putut onora convocarea în lotul lui Edi Iordănescu și s-a operat înaintea amicalului cu Irlanda de Nord, potrivit fanatik.ro.
Căpitanul grupării din Bănie nu a primit vești excelente nici la Universitatea Craiova după accidentare.
Nicușor Bancu riscă să rateze derby-ul cu Rapid București și întâlnirea cu Oțelul Galați din Cupa României Betano.
Problema cu negul este mult mai complicată decât se credea inițial pentru Nicușor Bancu, care are șanse mici să joace cu Rapid.
Nicușor Bancu nu s-a antrenat cu lotul lui Ivaylo Petev și va mai avea de așteptat până revine în baza de pregătire din Lunca Jiului, scrie fantik.ro.
Suspendarea lui Basilio Ndong a luat sfârșit
Basilio Ndong a văzut cartonașul roșu în minutele de prelungire de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești. Internaționalul african a stat în afara lotului în confruntările cu Rapid București, FC U Craiova 1948 și CFR Cluj în SuperLiga.
Internaționalul ecuatorian și-a ispășit suspendarea, iar acum este gata de joc cu Rapid București. Basilio Ndong ar putea să fie soluția ideală pentru Ivaylo Petev pe stadionul „Ion Oblemenco” cu giuleștenii.
Oficialii Universității Craiova au pregătit o promoție pentru suporteri
Universitatea Craiova a scos la vânzare bilete la pachet pentru confruntările cu Rapid București din SuperLiga și Oțelul Galați din Cupa României Betano.
Ivaylo Petev i-a redresat pe „alb-albaștri” în SuperLiga, iar Universitatea Craiova are șanse din ce în ce mai mari la îndeplinirea obiectivului propus: podiumul și calificarea în cupele europene.
Oficialii Universității Craiova au pregătit o promoție pentru suporteri și au pus la vânzare bilete la pachet pentru cele două confruntări.
Tichetele pot fi achiziționate și individual, însă prețul acestora este unul mai ridicat, potrivit fanatik.ro.
Biletele se pot achiziționa online, dar și de la punctele tradiționale ale Universității Craiova din Cetatea Băniei. Formația finanțată de Mihai Rotaru anunță că tichetele vor fi disponibile în curând și la punctul de vânzare de lângă Sala Polivalentă.
„OFICIAL | BILETE CU RAPID ȘI OȚELUL. Universitatea Craiova a lansat biletele pentru jocurile cu FC Rapid 1923 și SC Otelul Galati, atât la pachet, cât și individual, pentru fiecare meci în parte. Împreună pentru Știința pe ambele fronturi: SuperLiga și Cupa României!”
„Biletele pot fi achiziționate: Online. Magazinul oficial din Electroputere Mall. Magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul”. Partenerii Entertix (librăriile Cărturești și hypermarketurile Carrefour). În curând, de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă”
comunicatul Universității Craiova.
Ce trebuie să facă suporterii
Universitatea Craiova anunță și ce trebuie să facă suporterii, care își cumpără bilete la pachet pentru partidele cu Rapid București și Oțelul Galați. Fanii sunt obligați să își păstreze tichetul până la ora partidei următoare pentru a intra pe stadionul „Ion Oblemenco”.
„Prețurile biletelor (PACHET): Peluza Nord – 30 RON. Tribuna a II-a – 60 RON. Tribuna I – 100 RON. Tribuna VIP – 200 RON. Prețurile biletelor (INDIVIDUAL):Peluza Nord – 20 RON. Tribuna a II-a – 40RON. Tribuna I – 60 RON. Tribuna VIP – 125 RON”
„IMPORTANT: Tichetul emis trebuie păstrat după meciul cu FC Rapid pentru a facilita accesul și la partida cu Oțelul. În situația nefericită in care biletul este deteriorat sau pierdut, Clubul Universitatea Craiova nu-și asumă responsabilitatea permiterii accesului în incinta stadionului „Ion Oblemenco” sau returnarea contravalorii tichetului pentru pachet”
„Abonații Universității Craiova pot intra la partida cu Oțelul Galați din Cupa României pe baza cardului emis de club. Închide televizorul și hai pe stadion!”,
a transmis Universitatea Craiova pe pagina oficială de Facebook.