Alertă în județul Timiș, după depistarea unui virus periculos pentru animale. Este al doilea focar descoperit în mai puțin de o lună.
Un virus periculos pentru animale a fost depistat în județul Timiș, fiind al doilea focar descoperit în această zonă, în mai puțin de o lună. Autoritățile au anunțat că vor fi ucise sute de oi, informează fanatik.ro
Focar de Pesta micilor rumegătoare, confirmat în Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat un nou focar de Pesta micilor rumegătoare într-o fermă. Cazul a fost raportat în Clopodia, comuna Jamu Mare.
Au fost examinate mai multe probe preluate de la animale, reieșind că sunt infectate cu acest virus periculos, conform Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală București (IDSA). În acest context, luni, 26 august, a avut loc o ședință cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, conform reprezentanților Prefecturii Timiș.
Mai multe măsuri au fost luate pentru a preveni răspândirea pestei, așa cum se procedează în astfel de situații. Au fost stabilite zona de protecție (0-3 km) și de supraveghere (0-25 km) din jurul focarului.
Centrul Local de Combatere al Bolilor Timiș a aprobat uciderea a circa 600 de oi din ferma respectivă. Măsura va fi aplicată sub controlul autorităților. Amintim că pesta micilor rumegătoare nu afectează oamenii.