Prima tranșă de vaccin anti-COVID pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani ajunge în țară în perioada 15-25 ianuarie, potrivit digi24.ro.
Este vorba despre 114 000 de doze, care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă vizată.
Doza de vaccin Comirnaty (Pfizer) este de 3 ori mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg), potrivit CNCAV.
Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.
Platforma de programare a fost actualizată de către STS și se vor putea face programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România. Vaccinarea se poate face însă și fără programare.