Cresc cazurile de Covid-19. De la săptămână la săptămână, numărul cazurilor de Covid-19 creşte, iar specialiştii în sănătate se pregătesc pentru şi mai mulţi pacienţi în perioada următoare, având în vedere reintrarea în colectivitate a copiilor odată cu începerea anului şcolar.
Judeţul Dolj se află în top 5 judeţe după numărul de internări, conform celei mai recente raportări transmise de autorităţile centrale, potrivit GdS.ro.
Cresc cazurile de Covid-19
11.226 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în ultima săptămână în România, cu peste 4.000 mai multe îmbolnăviri decât în săptămâna precedentă. În spitalele din România sunt internate, în prezent, 967 de persoane diagnosticate cu COVID-19. 63 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, 40 dintre ei fiind nevaccinați.
Conform raportării de marţi, la nivel naţional, Doljul se afla printre judeţele fruntaşe în privinţa numărului de pacienţi internaţi cu Covid-19, după București (161), Vaslui (59) şi Galați (52) şi la egalitate cu Suceava, cu 49 de cazuri.
9 copii erau internaţi joi la Infecţioase, în Craiova
La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, se aflau joi 36 de pacienţi internaţi, dintre care unul la terapie intensivă.
9 dintre pacienţi sunt copii, conform precizărilor managerului unităţii medicale, dr. Adina Turcu.
Dintre cei 36 de pacienţi internaţi, 8 s-au internat într-o singură zi, în data de 19 septembrie. Acest număr reprezintă din totalul internărilor pe parcursul întregii săptămâni anterioare (15).
Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă erau 8 pacienţi internaţi joi, iar trei dintre aceştia se aflau la ATI.
Numărul de îmbolnăviri va continua să crească
Medicul Adrian Marinescu se așteaptă ca numărul de cazuri să crească în continuare, fără să vorbim, însă, despre o explozie.
„Mă aștept să fie o creștere totuși constantă, pentru că s-au deschis școlile, pentru că oamenii s-au întors din concedii și vorbim despre o interacțiune mult mai mare decât înainte. Nu cred să fie un capăt de țară – adică să fie un val care să pună mari probleme – dar va fi o situație destul de complicată, mai ales în sezonul rece care bate la ușă după luna octombrie și mai ales cu intensitate maximă în lunile decembrie și ianuarie, când vom avea în circulație, pe lângă SARS CoV-2, și virusuri gripale și alte virusuri cu transmitere pe cale respiratorie.”
a declarat Medicul Adrian Marinescu
Rafila: COVID a revenit în România
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat, zilele trecute, că îmbolnăvirile de COVID-19 au revenit în România la fel ca în alte ţări, fiind în jur de 2.000 de cazuri pe zi, însă consideră că acest val va mai dura circa o săptămână – două, după care numărul de cazuri va scădea.
Ministrul Sănătății a adăugat că este posibil să apară aglomerări în zone precum Bucureştiul, unde deja s-au aglomerat cele două spitale de boli infecţioase „Matei Balş” şi „Victor Babeş”.
În cazul în care numărul de cazuri va continua să crească în capitală, pacienții vor fi preluați și de spitalele de urgență, mai spune Rafila