Mycoplasma pneumoniae, bacteria care le dă fiori medicilor europeni, din cauza ritmului rapid de răspândire, a ajuns şi în România. Atenţie sporită la aceste simptome!
Bacteria Mycoplasma a apărut, inițial, în China, acolo unde au fost identificate câteva focare cu această infecție, apoi a fost semnalată și în Franţa, Suedia, Elveţia, Olanda, Italia şi Danemarca.
Bacteria care a îngrozit medicii europeni a ajuns în România
În România, cele mai multe cazuri au fost diagnosticate la Institutul Matei Balş din Capitală, dar şi la spitalul Victor Babeş
Potrivit medicilor europeni, copii de 8-9 ani sunt cei mai vulnerabili, iar printre simptome s-au regăsit: durerea în gât şi durerea de cap, strănutul, febra, dar şi situaţii în care au prezentat ochi inflamați, înroșiți şi chiar vărsături.
Simptomele sunt însă mai grave la persoanele în vârstă, spun specialiştii, mai ales că populaţia din Europa este tot mai îmbătrânită.
Infecția poate fi diagnosticată printr-un test serologic, un test de sânge în care sunt căutaţi anumiți anticorpi. Problema este că acei anticorpi se dezvoltă unii după 14 zile de la infecție.
Bacteria este periculoasă, avertizează medicii, mai ales că se răspândește prin tuse şi strănut în comunitățile foarte mari, cum ar fi școlile, grădinițele, fabricile cu mulţi angajați sau marile instituții observatornews.ro.
În acest context, specialiştii ne sfătuiesc să urmăm aceleași reguli ca în timpul pandemiei şi chiar să purtăm masca.
În această perioadă, specialiștii spun că stările febrile, dificultățile respiratorii sau manifestările digestive severe sunt simptome care trebuie să vă determine să mergeți de urgență cu copiii la medic.
Pete albe și lichid în plămâni
În termeni clinici, la o simplă radiografie, în plămânii pacienților se observă pete albe, care indică zone de inflamație. Acestea, la rândul lor, cauzează o acumulare excesivă de lichid în plămâni. Acesta este motivul pentru care sindromul își poartă numele.
Unii epidemiologi americani au sugerat, de asemenea, că numărul mare de cazuri de răceală și gripă s-ar putea datora limitărilor coronavirusului, care împiedică oamenii să dezvolte o imunitate naturală.
Marți, ziarul chinez South China Morning Post a relatat că anumite măsuri de control al coronavirusului au început să reapară în China, în special în „școli, creșe și cămine de bătrâni”.
Spitalele se luptă să facă față „creșterii numărului de cazuri de boli respiratorii în rândul copiilor.