Sunt restricții la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Accesul a fost limitat pentru vizitatori din cauza creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu Covid-19!
Aparținătorii au voie să intre în unitatea sanitară doar într-un interval de două ore și pot petrece maximum 15 minute cu pacienții.
În ultimele zile, au crescut cazurile confirmate cu infecția SARS-COV 2, transmit medicii. Pe tot parcursul perioadei în care se află în spital, vizitatorii sunt obligați să poarte mască și halat.
În saloane au voie să intre în același timp maximum 2 persoane străine. Deocamdată, restricția este impusă pentru o perioadă de 7 zile, a declarat managerul Spitalului Județean Buzău.
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că între 15 și 21 iulie s-au înregistrat la nivel național 2.015 cazuri noi de COVID-19.
Cum explică medicii valul de vară al cazurilor de COVID-19
La nivel global, în ultima vreme, s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de COVID-19.
În țara noastră, săptămâna trecută s-au îmbolnăvit cu peste 80% mai mulți oameni decât în săptămâna precedentă și au fost raportate 5 decese. COVID-19 nu urmează tiparele sezoniere normale, dar asta „nu e deloc o surpriză”, spun medicii epidemiologi care au explicat de ce avem de-a face cu o creștere semnificativă a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2.
În fiecare lună iulie din ultimii patru ani, epidemiologii de la Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au observat o creștere bruscă a cazurilor de COVID-19 și a spitalizărilor, fenomen denumit „valul de vară”.
În această vară, Statele Unite se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor în state precum Arizona, California, Hawaii și Nevada. Testele pozitive au ajuns la 15,6% în săptămâna care s-a încheiat pe 6 iulie, o creștere de 1% față de săptămâna anterioară, conform datelor CDC.
De asemenea, ratele virale în apele reziduale sunt în creștere. Aceeași tendință a fost observată și în Regatul Unit, unde testele pozitive au crescut de la 4% în martie la 14% în iunie, relatează BBC.
COVID-19 în România
Și țara noastră respectă acest trend, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat o creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19, cu 1.256 de noi infecții în săptămâna 8-14 iulie, o creștere de 82,3% față de săptămâna precedentă. Din aceste cazuri, 419 sunt reinfecții, iar cinci pacienți au decedat, toți având comorbidități.
Grav este că numărul oficial de cazuri reprezintă doar vârful fenomenului, pentru că la spital ajung doar formele severe, scrie adevarul.ro.
„Știm foarte bine că ceea ce se contabilizează, nu reprezintă numărul total de infecții. Nici măcar în perioadele în care se făceau tot felul de testări și de verificări, nu ajungeam să știm numărul real de infecții pentru că sunt mulți pacienți asimptomatici, sau cu simptome ușoare, care nu îl determină pe om să se adreseze medicului și atunci nu are cine să-l înregistreze, nu știe nimeni de bolnav. Cu siguranță că numărul de persoane infectate este mai mare, dar continua să evolueze cu cazuri clinice mai puțin severe decât în valurile anterioare ale pandemiei și atunci importanța care se acordă acestor infecții este mai mică.”, a explicat vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, dr. Emilian Popovici.
Specialiștii recomandă vaccinarea de rapel, în special pentru persoanele vârstnice și cele imunosupresate. Vaccinul monovalent XBB.1.5, care vizează subvarianta Omicron XBB 1.5, este disponibil pentru a combate aceste noi mutații, dar în alte țări.