Liderii europeni vin astăzi la București pentru congresul Partidului Popular European. 13 șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană, împreună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cel al Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat prezența la Congresul Partidului Popular European.
Prim-ministrul Poloniei va avea discuții legate de tranzitul cerealelor din Ucraina, după ce fermierii au blocat importurile de cereale din Ucraina, informează antena3 CNN.
Vor exista discuţii despre dosarul vaccinurilor, iar prim-ministrul Greciei va iniția discuții legate de MINI-Schengenul cu Bulgaria, Grecia şi România.
Şi preşedinta Moldovei, Maia Sandu, va avea discuţii legate de apărare şi despre situaţia din Republica Moldova.
La Bucureşti va ajunge în aceste zile şi cancelarul austriac, Karl Nehammer. Va fi prima vizită în ţara noastră pentru politicianul care ne-a refuzat dreptul de a intra în Schengen.
Nicolae Ciucă, despre congresul PPE de la București
„România devine inima Europei”, a spus liderul PNL, Nicolae Ciucă, despre congresul PPE care va avea loc miercuri și joi la București. La eveniment vor participa peste 1500 de delegați din 44 de țări, precum și 13 șefi de state și guverne.
„Pe agenda Congresului PPE sunt pregătirile și strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar și alegerea principalului candidat al partidului. Un alt punct important din programul congresului este sprijinul militar și financiar acordat Ucrainei”,
anunță liberalii.
Marți va avea loc o conferință de presă comună a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, și a președintelui PPE, Manfred Weber.
Miercuri e programată prima sesiune plenară a Congresului PPE, urmând ca joi să aibă loc a doua sesiune plenară.