PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale ar fi ajuns la un acord privind schița noului guvern. Ce rol vor să propună USR-ului.
Liderii coaliției pro europene, mai puțin USR, ar fi ajuns la un acord în ceea ce privește împărțirea puterii în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie.
PSD-PNL-UDMR și Minoritățile ar fi ajuns la un acord privind guvernarea
PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale ar fi ajuns la un acord, dar mai rămâne de văzut dacă USR va face parte din Guvern sau nu, susțin surse politice, citate de stiripesurse.ro.
PSD va fi partidul care va da noul premier, cel mai probabil Marcel Ciolacu. De asemenea, noul executiv va avea un număr mai mare de vicepremieri, câte unul pentru fiecare partid PNL, UDMR și USR (dacă vor fi cooptați). Unul dintre scenariile discutate este ca vicepremierii să aibă și portofolii, să nu aibă doar funcție de reprezentare politică.
Informațiile provenite de la sursele citate mai precizează că există o serie de ministere cheie la care partidele ce vor alcătui viitoarea coaliție de guvernare nu vor să renunțe.
PSD își dorește neapărat Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor, existând posibilitatea ca social democrații să ofere continuitate actualilor miniștri, Simona Bucura Oprescu și Sorin Grindeanu.
PNL își dorește Finanțele și Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul de Externe, iar UDMR își dorește să revină la ministerele „clasice” Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii.
Care ar fi rolul USR
Celelalte ministere urmează a fi negociate, viitorul executiv urmând a-și păstra structura actuală, cu cel puțin 17 ministere, mai afirmă sursa citată.
USR ar urma să rămână în opoziție pentru ca partidele suveraniste să nu rămână singure într-un bloc de opoziție. Noua coaliție de guvernare va oferi la schimb USR garanții că vor avea și ei parte de o „felie de putere”, chiar dacă vor fi în opoziție.
Cum se vor împărți funcțiile în Parlament
În ceea ce privește împărțirea puterii în Parlament, PSD ar urma să solicite funcția de președinte al Camerei Deputaților, în timp ce PNL ar solicita-o pe cea de președinte al Senatului.
În Birourile Permanente de la Senat și Camera Deputaților, calculul se va face în funcție de ponderea fiecărui partid. Noua coaliție ar urma să răsplătească USR cu șefi de comisii parlamentare.
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR, plus reprezentanții minorităților naționale se întâlnesc marți, de la ora 19.00, pentru a discuta despre formarea noului guvern și strategia pentru prezidențiale.
Kelemen Hunor: ”N-am nicio problemă să rămână Ciolacu prim-ministru”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marți că ar fi o greșeală majoră ca la formarea viitorului guvern PSD să fie ocolit de celelalte partide politice.
Kelemen Hunor a subliniat că social-democrații trebuie să primească funcția de premier, deoarece PSD este partidul care a obținut cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale.
”E grupul cel mai mare, e democratic să fie așa, să primească șansa să formeze o majoritate în jurul premierului cu care vor veni ei. Așa este logic. Nu poți să-i ocolești”
„Ar fi o greșeală să încerci să ocolești acum PSD-ul. Nu, PSD-ul trebuie să aibă prima șansă de a încerca formarea unei majorități cu premierul cu care vin ei, aici nu mă bag, cine va fi e treaba lor”, a declarat Kelemen Hunor.