Liderii PNL au votat, luni seara, în ședința Biroului Politic Național, pentru începerea oficială a negocierilor cu PSD. Condițiile de negociere sunt construirea unui guvern în jurul unui premier PNL, program de guvernare plecând de la măsurile liberale și parteneriat cu președintele.
Au fost 48 de voturi „pentru” și 22 de voturi „împotrivă”.
„Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară”,
a anunțat partidul luni seară, după ședința BPN.
Liberalii anunță că au „câteva principii” pe care PNL le va susține, nefiind negociabile:
- Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
- PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
- Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
- Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
- Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
- Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
- Reforma statului.
- Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.