Senatorul Petrișor Peiu, membru AUR, a prezentat într-o analiză pentru Qmagazine o evaluare critică a primelor patru luni din 2026, susținând că guvernul Ilie Bolojan nu a produs o reformă structurală, ci a recurs mai ales la majorări de taxe și la tăieri de cheltuieli. În lectura sa, execuția bugetară indică o schimbare de povară fiscală, nu o reașezare sănătoasă a finanțelor publice.
Petrișor Peiu critică „reforma Bolojan”
Potrivit datelor invocate de senator și preluate de romaniatv.net, veniturile statului au crescut în primele patru luni ale anului cu 24 de miliarde de lei, iar cheltuielile au scăzut cu 8 miliarde de lei. În același interval, deficitul bugetar s-a redus de la 56 la 24 de miliarde de lei. Peiu spune însă că aceste evoluții au venit pe fondul unei inflații de peste 10%, ceea ce schimbă semnificativ lectura cifrelor.
Cine câștigă și cine pierde, în lectura lui Peiu
În analiza sa, senatorul afirmă că marii pierzători ai acestei perioade sunt profesorii, pensionarii, firmele, proprietarii de locuințe și infrastructura publică. El susține că veniturile a aproape 400.000 de profesori s-au redus cu aproape două miliarde de lei, că pensiile celor aproape 5 milioane de pensionari au rămas înghețate în condițiile unei inflații cumulative de 16% în ultimii doi ani și că investițiile publice au fost afectate de reducerea la jumătate a cheltuielilor de capital.
Peiu mai spune că proprietarii de locuințe plătesc un impozit mai mare cu 70%, iar firmele resimt o presiune suplimentară prin creșterea impozitului pe profit într-un context de inflație ridicată. În același timp, el susține că nivelul de trai a fost afectat de creșterea taxelor și de înghețarea unor venituri din sectorul public.
De unde vin veniturile suplimentare
Senatorul explică majorarea veniturilor statului prin mai multe surse: plus 4,5 miliarde de lei din impozitul pe venit, 2,2 miliarde de lei din impozitul pe proprietate, 9,3 miliarde de lei din TVA, 6 miliarde de lei din contribuțiile de asigurări și 4 miliarde de lei din încasările din PNRR. În același timp, el arată că veniturile nefiscale au scăzut cu 1,8 miliarde de lei, iar încasările din fondurile UE pentru perioada 2021-2027 au coborât cu 800 de milioane de lei.
În această interpretare, creșterea veniturilor nu ar proveni dintr-o eficientizare a statului, ci din taxe mai mari și din efectul inflației asupra prețurilor și colectării TVA. Este o distincție importantă: în plan contabil, bugetul arată mai bine, dar în plan social costul este transferat către contribuabili, pensionari și angajați din sectorul public.
Tăieri la salarii, pensii și investiții
Pe partea de cheltuieli, Peiu afirmă că statul a economisit 1,9 miliarde de lei la salariile bugetarilor, 1,4 miliarde de lei la pensii și 9 miliarde de lei la cheltuielile de capital. În același timp, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 3,3 miliarde de lei, iar cele cu bunurile și serviciile cu 1,6 miliarde de lei. Senatorul mai susține că au crescut și cheltuielile pentru PNRR, dar că acestea au fost compensate de scăderi ale sumelor provenite din împrumuturile din PNRR și din fondurile UE 2021-2027.
Din această perspectivă, mesajul politic este clar: guvernul ar fi redus deficitul mai ales prin frânarea investițiilor și prin înghețarea unor venituri, nu printr-o reformă administrativă profundă. Este o acuzație care merge dincolo de contabilitate și intră în dezbaterea despre ce înseamnă, de fapt, o ajustare bugetară echitabilă într-o perioadă de inflație ridicată.
O dezbatere despre costul ajustării
Critica lui Petrișor Peiu se înscrie într-o discuție mai largă despre cine suportă costul consolidării fiscale. Când statul strânge cureaua, întrebarea nu este doar dacă deficitul scade, ci și cine plătește pentru asta și cu ce efecte pe termen mediu. Reducerea investițiilor poate ajuta bugetul pe termen scurt, dar poate încetini modernizarea infrastructurii. Înghețarea pensiilor și a salariilor poate tempera cheltuielile, dar poate eroda puterea de cumpărare într-un context inflaționist.
În lipsa unei imagini complete asupra tuturor măsurilor guvernamentale, analiza senatorului rămâne o interpretare politică, nu o concluzie definitivă asupra întregii politici economice. Totuși, ea pune în centru o întrebare esențială pentru orice guvern care vorbește despre reformă: dacă ajustarea bugetară se vede doar în tăieri și taxe, iar investițiile rămân primele sacrificate, atunci reforma riscă să fie percepută mai degrabă ca o redistribuire a poverii decât ca o schimbare de fond.
În acest sens, bilanțul prezentat de Peiu nu este doar o critică la adresa executivului, ci și un semnal despre fragilitatea consensului social în jurul austerității. Pentru public, miza nu este doar cât de repede scade deficitul, ci și dacă statul reușește să facă asta fără să slăbească exact categoriile care depind cel mai mult de stabilitatea lui.
