Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă şi este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite (UAE) după numărul populație, din Abu Dhabi, trebuie modificată, în acord cu aşteptările românilor.
În context, el a precizat că Ministerul de Externe se află în procedură de reorganizare, potrivit legii în vigoare.
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, din Dubai, din Abu Dhabi, trebuie modificată, ca să fim cu aşteptarea românilor. Legea prevede reorganizarea misterului în integralitatea sa”,
spune Marcel Ciolacu.
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, are deja un proiect
Premierul afirmă că ministrul de Externe, Luminița Odobescu, are deja un proiect.
„Am făcut o procedură, întâi merge la Ministerul Justiției, să vedem aspectul legalității și apoi intră în transpunere. (…) Acum 20 de ani în Dubai veneau doi români, între timp vin 100.000. Nu-i normal să reaşezăm lucrurile? În alte părţi ale lumii nu mai merg, acolo retragem din personal”
a încheiat Marcel Ciolacu, potrivit antena3 CNN..