Liderii PSD și PNL se reunesc din nou pentru a lua o decizie privind candidatul la Primăria Capitalei. Lista cu nume vehiculate.
Liderii PSD și PNL se reunesc pentru a lua o decizie privind candidatul la Primăria Capitalei. La ședința anterioară, care a avut loc joi, nu a fost luată o hotărâre, însă s-a stabilit susținerea unor candidați comuni la sectoarele din București.
Liderii coaliţiei se reunesc astăzi
Ciolacu și Ciucă urmează să stabilească dacă vor propune candidat comun sau candidați separați pentru Primăria Capitalei. Printre numele vehiculate pentru a candida din partea ambelor partide, PSD și PNL, se numără cel al medicului Cătălin Cîrstoiu și al arhitectului Tiberiu Florescu.
Cele două formațiuni nu au ajuns, joi, la un consens referitor la candidatul pentru Primăria Capitalei. Liderii PSD și PNL vor participa însă împreună la alegerile din cele 6 sectoare.
Deocamdată, nu se cunosc numele candidaților la sectoarele 1, 2 și 5. Robert Negoiță (sectorul 3), Daniel Băluță (sectorul 4) și Ciprian Ciucu (sectorul 6) vor fi susținuți de ambele partide.
Social-democrații „nu îl susțin pe Cristian Popescu Piedone sub nicio formă” pentru Primăria Capitalei.
Cristian Popescu Piedone a intrat oficial în cursa pentru Primăria București
Cristian Popescu Piedone, președintele executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) și primar al Sectorului 5, și-a lansat, în mod oficial, candidatura la Primăria Municipiului București (PMB). Fiul său, Vlad, va candida la Primăria Sectorului 5.
Cristian Popescu Victor Piedone a fost desemnat cu unanimitate de voturi candidat pentru funcția de primar general al municipiului București din partea PUSL, notează antena3 CNN.