Administrația prezidențială a anunțat că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri mai multe decrete.
Președintele Klaus Iohannis a semnat o nouă serie de decrete. Miercuri au fost promulgate mai multe legi cu privire la pensii, concedii și indemnizații. De asemenea, a fost aprobat și decretul care acordă drepturi persoanelor persecutate din motive politice în perioada regimului comunist.
Legea are ca obiect de reglementare completarea art. 5 din Decretul-lege nr.118/1990, în sensul extinderii sferei beneficiarilor actului normativ de bază, prin includerea unei noi categorii, respectiv copiii minori la data la care unul dintre părinţii lor fireşti era căsătorit cu o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), care au crescut într-o asemenea familie, urmărindu-se acordarea unei indemnizaţii lunare şi pentru această categorie de urmaşi.
Decretele semnate de Klaus Iohannis:
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 32/09.02.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru anularea unor obligații fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 583/07.12.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 610/20.12.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 7/01.02.2022).
Președintele Klaus Iohannis a făcut revoluție și în sistemul juridic, printr-o serie de decrete și noi numiri în funcție.