Liderul AUR spune că se va vota în filiale candidatul formaţiunii pentru cea mai înaltă funcţie în stat, care ar putea fi şi din afara partidului, George Simion nefiind aşa de convins că îşi va depune mandatul, preferând Palatul Victoria.
Simion a spus că n-a luat „niciodata bani de la Putin, că se va duce la mitinguri chiar si acolo unde este contestat”, dar că nu este aşa sigur că el va fi desemna din partea AUR pentru postul de la Cotroceni, informează romania.net.
George Simion se vrea mai degrabă premier decât preşedinte
”Obiectivul nostru este guvernarea Romaniei. Va fi unul format din 12 ministere. Suntem in negocieri la externe cu domnul Dungaciu, de exemplu, avem negocieri şi la MAI pe care nu le pot spune”,
a spus George Simion.
Liderul AUR a criticat în termeni duri propunerea de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare, aşa cum a propus PNL şi se pare că a agreat şi PSD.
”Guvernăm cu oricine în afară de PNL și PMP. USR nu va trece pragul electoral. Mie mi se potrivesc mult mai bine lucrurile executive”,
a mai spus George Simion.
Președintele a lăsat să se înţeleagă că AUR ar putea susţine şi o personalitate puternică din afara partidului, care a arătat că susţine pilonii partidului AUR, dar a exclus o susţinere a lui Mircea Geoană, primul în multe sondaje de opinie pentru alegerile prezidenţiale din 2024.
Dumitru Coarnă susține că a demisionat din partid
Dumitru Coarnă a anunțat într-o postare pe Facebook că demisionează din formațiunea politică condusă de George Simion, acuzând că nu este respectată legea și statutul AUR, iar conducerea partidului refuză să înființeze filiale județene.
În replică formațiunea a transmis că parlamentarul a fost dat afară din partid, fiind lansate mai multe acuzații.
Dumitru Coarnă a anunțat în luna iunie a anului trecut că s-a alătura Alianței pentru Unirea Românilor și va reprezenta grupul parlamentar al acestui partid în Camera Deputaților.
Deputatul a intrat în 2020 în Parlament pe listele PSD, însă a fost exclus ulterior, după ce a mers la Ambasada Rusiei, alături de Diana Şoşoacă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, unde s-au întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti.