Klaus Iohannis a fost gazda unei ceremonii speciale miercuri, 11 septembrie 2024, la Palatul Cotroceni, unde sportivii români care au obținut medalii la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris au fost onorați pentru performanțele lor.
În cadrul evenimentului, președintele Iohannis a comis o eroare monumentală în timpul discursului său, care a atras atenția celor prezenți și a presei.
Iohannis a stârnit confuzie: ”Comemorarea” sportivilor români
După ce a acordat distincțiile sportivilor, Klaus Iohannis a ținut un discurs oficial.
Citind de pe o foaie la pupitru, președintele a făcut o gafă monumentală, folosind cuvântul „comemorare” în loc de „ceremonie”, scrie evz.ro.
Iohannis a declarat: „Comemorarea de astăzi reprezintă fotografia de moment a multor ani de muncă din partea sportivilor…”. Acest termen, utilizat în mod normal pentru a marca evenimente legate de persoane decedate, a creat confuzie și a fost perceput ca o gafă de proporții.
În realitate, președintele dorea să sublinieze importanța ceremoniei și realizările sportivilor, însă utilizarea greșită a cuvântului a schimbat sensul mesajului. Ulterior, pe site-ul Administrației Prezidențiale a fost publicată versiunea corectă a discursului, în care cuvântul ”ceremonie” a fost folosit în locul lui ”comemorare”.
Ordine și decorații
Sportivii medaliați au fost decorați cu cele mai înalte distincții ale statului român. Printre acestea se numără Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer, acordat marii campioane Elisabeta Lipă, dar și Ordinul Național „Pentru Merit” și Ordinul „Meritul Sportiv” în diverse clase, acordate altor mari performeri, precum David Popovici, Mihaela Cambei și Ana Maria Bărbosu.
Printre cei care au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler se numără și Antonio Colamonici, antrenorul lotului de canotaj, și Adrian Ionescu, antrenorul personal al Mihaelei Cambei.
Un alt moment important a fost recunoașterea meritelor Sabrinei Voinea, tânăra gimnastă care a avut parte de o controversată finală la sol, în urma căreia s-a considerat că a fost defavorizată de arbitraj. Deși nu a cucerit o medalie la Paris, Voinea a fost decorată pentru talentul și eforturile sale constante, având parte de o susținere emoțională puternică din partea echipei sale și a publicului.