Toni Greblă, președintele AEP, a anunțat că voturile vor fi renumărate până duminică dimineața, 1 decembrie, conform dorinței CCR.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat că renumărarea voturilor a fost finalizată în peste 50% din secțiile de votare. Prezent în fața BEC, Toni Grebă a anunțat că este sigur că voturile vor fi renumărate până la prima oră, duminică dimineața.
Când va fi finalizată numărătoarea voturilor pentru prezidențiale
”Astăzi e zi de sărbătoare, așa că vă dau o veste bună. Birourile electorale județene s-au mobilizat și până la această oră, mai bine de jumătate din județele țării au finalizat acțiunea de numărare a voturilor. Până la sfârșitul zilei avem încredințarea că aproape toate județele vor termina de numărat buletinele de vot”
„E posibil să mai rămână două-trei dintre județele mari și foarte mari, pentru că acolo numărul buletinelor de vot este semnificativ mai mare. Și deci au nevoie de timp mai mult pentru a le procesa. În orice caz, până mâine dimineață toate procesele verbale din țară vor fi procesate”, a explicat oficialul AEP.
Voturile vor ajunge la CCR în timp util, pentru ca judecătorii să decidă ce se va întâmpla cu primul tur al alegerilor din țara noastră.
Toate informațiile din acest moment ar indica faptul că distanța dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu se mărește, astfel că sunt șanse reale ca ordinea candidaților să nu fie schimbată, conform Antena3 CNN.
Nu au existat incidente la renumărarea voturilor până în acest moment
”Nu cred că vor ajunge (n.r. la CCR mai devreme de duminică ora 20:00), pentru că e decizia Biroului Electoral Central, dar ele vor ajunge în timp util în cursul zilei de luni, ca să aibă timp Curtea să le examineze și să hotărască în funcție de ceea ce va constata că există în acele dosare”
„Eu vă spun din proprie am experiență că după ce verifici 90-95% din voturile exprimate sau numărul de secții, faptul că mai există prin Africa, prin America de Sud, secții de votare care în total au câteva sute de buletine de vot, nu pot să influențeze părerea pe care judecătorii Curții pot să și-o facă despre desfășurarea scrutinului prezidențial în primul tur”, a explicat Toni Greblă.
Vestea bună e că nu ar fi existat momentan niciun incident la ”renumărare”, trecând peste faptul că acestea sunt numărate în condiții cel puțin complicate, cu saci desigilați și un număr foarte mic de oameni.