Calendarul prezidențialelor ar urma să nu fie adoptat în ședința de guvern de joi. PSD nu ar fi de acord cu datele vehiculate.
Guvernul nu va avea pe ordinea de zi a ședinței de joi, 9 ianuarie, hotărârea privind calendarul alegerilor prezidențiale. Dacă va fi așa, scrutinul nu va putea fi organizat înainte de Paște.
Alegerile prezidențiale, abia după Paște?
Acest lucru înseamnă că data alegerilor prezidențiale va fi împinsă spre finalul lunii mai sau începutul lunii iunie, afirmă surse politice pentru Antena 3 CNN.
Situația s-ar datora faptului că PSD nu ar fi de acord ca alegerile prezidențiale, anulate de către CCR la finalul anului 2024, să fie reorganizate în datele de 23 martie și 6 aprilie, propuse de PNL și UDMR.
Dacă formațiunile care alcătuiesc coaliția de guvernare nu vor ajunge la un acord care să fie consfințit în cadrul ședinței de guvern de joi, scrutinul pentru Cotroceni ar putea fi organizat abia pe 25 mai – primul tur, respectiv 8 iunie, pentru cel de-al doilea tur.
Surse politice citate au mai precizat că liderul liberal Crin Antonescu, anunțat anul trecut drept candidatul comun al coaliției de guvernare pentru alegerile prezidențiale, nu va fi invitat la ședința de miercuri a Coaliției, scrie fanatik.ro.
Liderii politici au păreri împărțite în ceea ce privește data alegerilor prezidențiale. Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a avertizat că orice întârziere în stabilirea calendarului va face imposibilă organizarea alegerilor înainte de Paște.
La rândul său, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a făcut apel la urgentarea luării unei decizii, pe motiv că „nu putem tergiversa”. Politicianul a precizat că partidul pe care îl conduce nu are obiecții în ceea ce privește validarea candidaturii lui Crin Antonescu.